Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a votat bugetul pe 2013

Publicat in Covasna Media, marți 9 aprilie 2013 ·

Bugetul este de 107.460.000 de lei, dar se speră ca până la finalul anului acesta să crească la 110-120 de milioane de lei

La fel ca în anii trecuți, bugetul se axează pe două componente principale: dezvoltare și construirea comunității.

„Sondajul pe care l-am pornit pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe a arătat faptul că locuitorii din oraş au opinii diferite, și ne este greu să întocmim bugetul în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită. Anul acesta dorim să continuăm construirea orașului prin menținerea unui echilibru între lucrările de infrastructură și construirea comunității. Noi nu ne gândim în ani sau mandate, ci în generații, și cu toate că suntem criticați pentru unele investiții, cred că acestea își vor găsi rostul mai târziu, iar orașul Sfântu Gheorghe va fi un loc bun pentru a trăi, pentru a crește copii” – a declarat primarul Antal Árpád.

Acesta a menționat că anul acesta administrația publică locală nu se bazează pe sprijin guvernamental, astfel banii necesari pentru co-finanțarea proiectelor europene reprezintă o adevărată provocare. „Avem multe proiecte în derulare, iar experiența ultimului an a arătat că nu ne putem baza pe ajutor din partea Guvernului. Cu toate acestea trebuie să accentuez faptul că Primăria Sfântu Gheorghe nu dorește să facă rost de bani pe spinarea oamenilor din oraș, majorarea impozitelor în cazul persoanelor fizice a fost doar cea impusă de lege, iar în cazul persoanelor juridice locale avem un sistem de sprijin” – a afirmat Antal.

Bugetul votat ieri este de 107.460.000 de lei, dar primarul Antal Árpád spune că speră ca până la finalul anului acesta să crească la 110-120 de milioane de lei. Aleșii au votat și o modificare la proiectul de hotărâre, astfel suma de 50.000 de lei din fondul special al Consiliului Local a fost transferată pentru lucrările la sistemul de apă de la Șugaș Băi.

Comentar

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 8 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 12 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum 8 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 10 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Furtună în judeţul Gorj / Meteorologii au emis cod roşu

News.ro acum 8 ore
Meteorologii au emis, luni seară, avertizare cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Gorj. Potrivit ANM, de la ora 22:00 până la 22:45 este cod roşu în judeţul Gorj: Târgu Cărbuneşti, Bustuchin, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Berleşt

Caraş-Severin: Trei tineri arestaţi pentru tentativă de omor / Au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş

News.ro acum 6 ore
Trei tineri au fost arestaţi pentru tentativă de omor, fiind acuzaţi că au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş. ”Astăzi, 24 iunie, 3 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, din Caransebeş, au fost arestaţi preventiv

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 9 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°