Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un student s-a aruncat de la etajul 4 al unui cămin din Tudor

Publicat in Flacara Iasului, luni 8 aprilie 2013 ·

Sâmbătă dimineaţă, un eveniment nefericit, produs în campusul studenţesc Tudor Vladimirescu, a pus în alertă Poliţia şi Serviciul de Ambulanţă.

Un apel la 112 anunţa autorităţile despre faptul că un tânăr s-a aruncat de la etaj. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 6.00, victima fiind Alexandru P., de 20 de ani, din Neamţ, student la Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ Iaşi. În urma verificărilor, oamenii legii au exclus posibilitatea comiterii unei infracţiuni. „Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului. Din primele verificări nu există indicii de comitere a unei infracţiuni“, a declarat subinspector Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. Din spusele apropiaţilor, se pare că tânărul a petrecut toată noaptea în oraş, iar spre dimineaţă, în urma unor certuri, s-a întors în camera de cămin, a deschis fereastra şi s-a aruncat de la etajul patru al imobilului. Tânărul a fost preluat de Serviciul de Ambulanţă şi transportat de urgenţă la Spitalul „Sf. Spiridon“ pentru a primi îngrijiri medicale.

„Pacientul a fost adus în serviciul de urgenţă cu o ambulanţă SMURD, policontuzionat prin cădere de la mare înălţime. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral acut sever, contuzie toraco-abdominală, contuzii forte la nivelul mai multor organe interne (ficat, splină, rinichi) şi multiple fracturi la nivelul coloanei vertebrale cervico-dorsale. Este în stare extrem de gravă, internat la Clinica III Chirurgie, pentru supraveghere“, a declarat dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.

Medicii care s-au ocupat de caz spun că pacientul riscă să rămână paralizat, dar sunt şanse minime ca el să supravieţuiască. Impactul a fost prea puternic, iar înălţimea de la care acesta a căzut este foarte mare, astfel încât leziunile suferite sunt m

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°