Fostul premier britanic, Margaret Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral, la vârsta de 87 de ani. Fostul prim-ministru s-a remarcat prin poziţiile sale ferme în privinţa unor chestiuni legate de economie, sindicate, dar şi de politica internaţională. Iată câteva extrase video ce definesc stilul celei supranumite "Doamna de Fier".
Fostul premier conservator Margaret Thatcher va rămâne pentru totdeauna "Doamna de Fier", care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent şi a restabilit prestigiul internaţional al ţării, potrivit Agenţiei France Presse, preluate de Mediafax.
Cea mai bună descriere a fost făcută de însăşi Margaret Thatcher: "Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau eu să fac".
Pentru relansarea economiei, Margaret Thatcher a privatizat în mod excesiv, a scăzut impozitele şi cheltuielile publice şi a redus la tăcere sindicatele. Pragul de trei milioane de şomeri a fost însă depăşit, iar grevele minerilor de la începutul anilor '80 s-au lovit de intransigenţa sa.
Fostul premier britanic, Margaret Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral, la vârsta de 87 de ani. Fostul prim-ministru s-a remarcat prin poziţiile sale ferme în privinţa unor chestiuni legate de economie, sindicate, dar şi de politica internaţională. Iată câteva extrase video ce definesc stilul celei supranumite "Doamna de Fier".
Fostul premier conservator Margaret Thatcher va rămâne pentru totdeauna "Doamna de Fier", care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent şi a restabilit prestigiul internaţional al ţării, potrivit Agenţiei France Presse, preluate de Mediafax.
Cea mai bună descriere a fost făcută de însăşi Margaret Thatcher: "Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau