Discotecile, barurile şi alte localuri de alimentaţie publică din judeţ au fost luate cu asalt de poliţişti şi jandarmi care, în perioada 6-7 aprilie, au organizat acţiuni punctuale în localităţile oltene din mediul rural. Oamenii legii au avut ca obiective „prevenirea şi combaterea faptelor antisociale”.
La acţiuni au participat 286 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră şi acţiuni speciale, cu sprijinul a 61 de jandarmi din cadrul IJJ Olt.
„În cadrul acestor acţiuni, au fost constatate 33 de infracţiuni, au fost prinşi 13 infractori, au fost efectuate 81 de acţiuni şi controale, au fost reţinute 18 permise de conducere şi şase certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 301 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.850 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.