Dumitru Costin, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori (AFAN), a comentat protestul făcut de jucătorii rapidiști în meciul de la Bistrița.
Jucătorii Rapidului au întârziat cu 10 minute startul meciului cu Gloria Bistrița, disputat duminică, în etapa a 25-a din Liga I și câștigat de giuleșteni cu 1-0. Totodată, „vișiniii” au intrat pe teren îmbrăcați cu tricouri pe care scria „Insolvență = Sclavie” și purtând un banner cu mesajul „FIFA, UEFA, we need help, FRF, LPF, ajutați-ne!”. Jucătorii formației de lângă Podul Grant au protestat astfel față de decizia Adunării Generale a Creditorilor, care a decis că fotbaliștii vor încasa, eșalonat, doar 10 la sută din restanțele financiare pe care clubul le are față de ei.
Dumitru Costin, președintele AFAN, îi susține pe jucători. „Cei de la Rapid erau îndreptățiți să nu joace în meciul cu Gloria. Liga ar fi putut să plătească penalizări mari dacă partida nu se disputa. Avem o întâlnire cu domnul Mircea Sandu, în paralel avem o discuție și cu cei care conduc Rapidul, să schimbe regulile și să revină la plata lunară a jucătorilor.
Din păcate, nu putem să facem nimic cu sumele restante înainte de intrarea clubului în insolvență. Legea insolvenței a fost făcută de hoți pentru hoți! Lucrăm pe două planuri. Unul ar fi să contestăm deciziile administratorului și să scriem faliment pe Rapid. Altul este să lucrăm la o lege în care să pierzi drepturile asupra jucătorilor, atunci când intri în insolvență. Lucrăm la acest proiect și vrem să-l trimitem pe masa premierului”, a declarat Dumitru Costin, la Sport Total FM.