De când mi-am început studiile la Oxford, sute de părinţi m-au întrebat ce traseu ar trebui să urmeze copiii lor pentru a ajunge şi ei studenţi aici. Articolul acesta se adresează lor.

Vara trecută, mă plimbam prin grădina părinţilor, bucurându-mă de vremea frumoasă, de revederea familiei, de zilele pe care urma să le petrec în Timişoara. "Cosmina! Eşti acasă!" Tot timpul uit că în România, vecinii sunt omniprezenţi. Nu o cunosc prea bine pe vecina din dreapta. Ştiu că tata îi dădea ore de fizică când eram mică şi ea venea să îmi dea injecţii. Mă aşteaptă la gard şi când mă apropii, îmi pune o întrebare de care m-am împiedicat de multe ori: "La ce liceu să dea fiul meu ca să ajungă la Oxford?"

Sunt de patru ani jumate la Oxford. Am terminat un masterat, iar acum îmi fac un doctorat în economie. La 14 ani, nu-mi stătea gândul la Oxford. Îmi făceam planuri să dau la drept, undeva în ţară. La 18 ani, nici atât. Îmi găsisem un job în Chile, care consta în număratul broaştelor ţestoase de pe o plajă. Nu aş fi fost plătită, dar aş fi avut cazarea şi masa asigurate şi aş fi lucrat pentru un scop nobil: conservarea unei specii de animale pe cale de dispariţie. Planul cu Chile, din păcate, nu s-a materializat. N-am reuşit să fac rost de bani pentru biletul de avion. Dar nici planul cu facultatea de drept nu a devenit realitate. La 18 ani, nu-mi doream încă 4 ani de şcoală. Vedeam în faţa mea o lume mare, plină de necunoscut şi de provocări. În lumea asta îmi doream să plonjez, cu capul înainte. Şcoala o ştiam prea bine. Avusesem, timp de 12 ani, parte de teme, examene, premii şi probleme. Ce puteam să mai învăţ de la şcoală?

Am fost singura elevă din clasa mea care nu a mers la facultate imediat după terminarea liceului. E o poveste pe care o repet tuturor mămicilor care mă întreabă cum pot ajunge copiii lor la Oxford şi pe c