Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BERD: Problemele din Cipru ameninţă creşterea economică din Europa de Est

Publicat in Gandul, luni 8 aprilie 2013 ·

Termenii programului de ajutor financiar pentru Cipru ar putea cauza încetinirea creşterii economice în Europa de Est, prin legături comerciale şi bancare, în cazul în care determină ieşiri importante de capital din ţările din zona euro cu îndatorare ridicată, potrivit BERD, informează Mediafax.

O nouă rundă de incertitudine în criza datoriilor din Europa ar putea creşte costurile de finanţare pentru bănci şi ar putea declanşa ieşiri de depozite mari şi fonduri din ţările cu bănci mai slabe sau cu guverne aflate într-o poziţie fiscală mai dificilă, a declarat adjunctul economistului şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Jeromin Zettelmeyer, citat de Bloomberg.

Europa de Est s-a bazat pe capitalul străin şi accesul uşor la credit şi pieţe de export pentru o creştere economică de peste 5% pe an înainte de criza din 2008. Acordul de ajutor financiar pentru Cipru, în care ţările zonei euro şi FMI au impus pierderi asupra depozitelor mari din băncile cipriote în schimbul unui pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro, ar putea conduce la ieşiri de capital şi creştere mai slabă în ţări precum Italia sau Spania, a spus Zettelmeyer.

"Acestea sunt ţări foarte importante şi foarte mari, astfel că dacă în UE va avea loc o încetinire din acest motiv, vor fi afectate şi ţările din Europa de Est în care activează BERD. Riscurile sunt mai ridicate decât am crezut", a spus el.

BERD a estimat în ianuarie că economia Europei de Est va înregistra o creştere de 3% în acest an, faţă de 2,6% anul trecut.

"Ultimele noastre prognoze luau în calcul o revenire a PIB în primul trimestru. Este extrem de dificil de spus dacă această presupunere a fost invalidată de episodul din Cipru sau nu", a afirmat Zettelmeyer.

UE nu făcut suficient pentru a oferi asigurări că formula folosită în Cipru a fost o soluţie doar pentru acest

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°