Oficiali din cadrul regimului Nicolae Ceauşescu discutau, în anul 1974, despre posibilitatea integrării Bulgariei în Uniunea Sovietică şi despre formarea unui "coridor" între URSS şi Sofia pe teritoriul Republicii Socialiste România, conform unui mesaj diplomatic american dezvăluit de WikiLeaks.
Mesajul diplomatic a fost trimis pe 24 mai 1974 de către ambasadorul american la Bucureşti, Harry G. Barnes, spre Departamentul de Stat american, spre ambasada SUA din Sofia şi spre cea de la Moscova.
"Un ofiţer de încredere dintr-un stat membru NATO ne-a transmis că în cercurile oficiale din România circulă zvonuri (pe care atât sursa NATO, cât şi noi le privim cu scepticism) privind faptul că vizita lui Toror Jivkov (liderul comunist bulgar - n.red) la Moscova şi vizita lui Nicolae Ceauşescu în Bulgaria vizează, între altele, posibila integrare a Bulgariei în URSS ca a 16-a republică sovietică şi crearea unui coridor de tranzit prin România", scria ambasadorul american de la Bucureşti, Harry Barnes.
"Ideea coridorului ar fi o extensie logică, doar în sensul concesionării unor drepturi de tranzit pentru persoane, inclusiv pentru armată. Zvonurile ar putea avea o eventuală acoperire în realitate şi le considerăm interesante în primul rând datorită rezonanţei pe care o au în cercurile politice din România (...)", preciza mesajul diplomatic cu caracter "secret". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »