Romancierul Constantin Turturică făcuse liceul, apoi urmase școala vieții. Un timp fusese electrician; cedînd unei inspirații de moment, devenise macaragiu și-apoi, într-o zi, o voce tainică îi spusese să se apuce de scris.
În vara lui '91, aceeași voce îi ceruse să se apuce de filosofie. Turturică avea vreo șaizeci de ani, dar n-a zis nu. S-a dus la vila scriitorilor de la Neptun. Dacă-l întrebai cît e ceasul, te întreba și el cu o voce pierdută: Ce e timpul? Își luase o traducere din Heidegger, fiindcă auzise că trebuie să-nceapă cu nemții, și citea pe plajă. Romancierul stătea cu un prosop ud pe cap, să nu facă insolație, dar și ca să aibă spor la lectură. Celor care-l invitau la o bere le răspundea de sub prosop că stă să mai vadă ce zice neamțul. Cînd se ridica de pe nisip cu cartea în mînă, semăna cu un soldat al deșertului între două atacuri. După vreo zece zile, Turturică apare pe plajă fără carte și fără prosop. Dar iluminat. Găsise definiția libertății: Să te apuci de Heidegger în concediu și, cînd mai ai doar cîteva pagini de dovedit, să-l lași în plata Domnului, ca să te așezi cu burta la soare!
Publicat în Cațavencii, nr. 13 (91) 2013
Romancierul Constantin Turturică făcuse liceul, apoi urmase școala vieții. Un timp fusese electrician; cedînd unei inspirații de moment, devenise macaragiu și-apoi, într-o zi, o voce tainică îi spusese să se apuce de scris.
În vara lui '91, aceeași voce îi ceruse să se apuce de filosofie. Turturică avea vreo șaizeci de ani, dar n-a zis nu. S-a dus la vila scriitorilor de la Neptun. Dacă-l întrebai cît e ceasul, te întreba și el cu o voce pierdută: Ce e timpul? Își luase o traducere din Heidegger, fiindcă auzise că trebuie să-nceapă cu nemții, și citea pe plajă. Romancierul stătea cu un prosop ud pe cap, să nu facă insolație, dar și ca să aibă spor la lectură. Celor care-l invitau la o ber
