Profitând de o minivacanţă, F.C. Municipal Târgovişte a disputat un meci amical cu echipa de B2, C.S. Mioveni. Partida a avut loc pe un gazon bun (în ciuda zăpezilor şi a ploilor căzute în ultimul timp) al stadionului Academia Ghiorghi Zotic din Şotânga.
Scorul a fost egal, 1-1, în urma unui meci frumos, echilibrat, cursiv şi dinamic.
Au marcat: Enescu (min. 23), respectiv Gălan (67).
Ambele echipe au stat în etapa de la sfârşitul săptămânii trecute. Formaţia din Mioveni (antrenor Flavius Stoican) a câştigat la “masa verde” (3-0) meciul cu Unirea Alba Iulia, după ce echipa din Cetatea Carolina s-a retras din campionat.
Chiar dacă au avut adversari, mulţi jucători din Liga întâi, “tunarii” târgovişteni au dat o replică dârză. Toţi s-au pus în slujba echipei. Au evoluat cu tupeu încă de la început. Au câştigat multe dueluri aprige în faţa lui Ayza şi Arnăutu. Au presat jumătatea adversă, construind atent în linia mediană. Apărarea târgovişteană a fost fără fisură, fiind bine protejată de închizătorii Timofte şi Gâldău. Aceştia au blocat pătrunderile lui Stancu şi Năstăsie. Apoi Banu şi Cernea i-au anihilat pe Mazilu şi Dragalina pe benzile laterale. Portarul Zegheru a fost în alertă şi şi-a făcut bine treaba. Enescu a fost motorul echipei şi a deschis scorul în minutul 23, cu un şut de generic care l-a lăsat ca la dentist pe portarul Popescu, 1-0. La acest scor, băieţii lui Ghiorghi Zotic au croit un baraj solid, care nici măcar nu s-a clintit. Replica fostei echipe de Liga întâi a venit abia în repriza a doua. în această parte a jocului, Flavius Stoican şi Alin Chiţa au schimbat total garnitura de început. Argeşenii au atacat mai cu tupeu şi s-au apropiat periculos de poarta lui Zegheru. în minutul 67, Vintilă a şarjat energic, a centrat la 18 m, de unde, din alergare, fără preluare, Gălan a reluat balonul în poarta târgovişteană, 1-1. Până la