Doi şefi ai grupului financiar clujean BT s-au impus în administraţia societăţii de investiţii financiare din Bacău, care deţine active de 1,1 miliarde de lei.
Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania (BT), şi Radu Hanga, director general al companiei BT Asset Management Cluj, ambele din acelaşi grup financiar, au fost aleşi ca administratori ai Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) 2 Moldova Bacău, după ce prima încercare de a administra un asemenea fond de investiţii, SIF 1 Banat-Crişana Arad, s-a încheiat cu un eşec.
Cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al SIF 2, aleşi pe patru ani de către acţionarii societăţii la finalul săptămânii, sunt Costel Ceocea, Liviu Doroş, Horia Ciorcilă, Radu Hanga, Octavian Radu, Andrei Hrebenciuc şi Cătălin Iancu. Primii doi au fost desemnaţi preşedinte-director general, respectiv vicepreşedinte-director adjunct. Octavian Radu este partenerul de afaceri al preşedintelui BT, iar Andrei Hrebenciuc este fiul deputatului PSD Victor Hrebenciuc. Acţionarii SIF 2 au mai aprobat în adunarea generală un dividend brut de 0,24 lei/ acţiune, propus de un grup de investitori, CA a propus un dividend de doar 0,17 lei/ acţiune.
Cu o zi înainte de prima întrunire a acţionarilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a constatat că firma Wood & Company Financial Services, Horia şi Simona Ciorcilă, Maria Mateş, Andrei Dudoiu, Nevenca Doca, Simona Sopon, Luminiţa Runcan, BT Invest 1 şi FDI BT Maxim, ambele administrate de SAI BT Asset Management, acţionează concertat şi deţin 9,8% din totalul acţiunilor emise de SIF 2, depăşind limita de deţinere de 5% din capitalul social al SIF Moldova, iar Depozitarul Central are obligaţia să dispună măsurile necesare pentru a înregistra acţiunile ce depăşesc acest prag şi care sunt deţinute de grupul respectiv.
Conform raportului vechiului CA, SIF Moldova a a