Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident teribil la Lespezi: doi șoferi aflați în stare de ebrietate au ajuns la spital

Publicat in News Pascani, luni 8 aprilie 2013 ·

Un accident rutier care putea avea urmări grave a avut loc sâmbătă noaptea în comuna Lespezi. Un tânăr de 20 de ani, care conducea o mașină împrumutată, a intrat într-o depășire la ieșirea de pe podul de peste Siret, dar a acroșat autoturismul pe care intenționa să-l depășească. Mai mult, din cauza balansului ambele vehicule au intrat într-un gard.

Șoferi au părăsit locul acccidentului, fiind descoperiți de polițiști în comuna Vânători. Când i-au găsit polițiștii au înțeles și de ce aceștia au fugit de la locul faptei. Ambii erau în stare de ebrietate.

Vinovat de producerea accidentului este Silviu Florea, de 20 de ani din Vânători. Acesta conducea un autoturism marca Opel împrumutat de la un prieten. La ieșirea de pe pod, în curba de dinaintea sediului Poliției, el a intrat în depășirea unui autoturism. A pierdut însă controlul volanului, s-a lovit de autoturismul, pe care încerca să-l depășească, condus de George Bușaga, iar în urma acestei manevre mașinile au intrat într-un gard.

Proprietarul gardului a sunat la 112 pentru a anunța Poliția care atunci când a ajuns la fața locului a constatat că șoferii au fugit. Silviu Florea a fost identificat câteva ore mai târziu la locuința celui care i-a împrumutat mașina. Ambii șoferi au fost testați cu alcool testul și s-a constatat că au băut înainte de a se urca la volan. George Bușaga avea o îmbibație alcoolică de 0,30 alcool pur în aerul expirat, iar Silviu Florea de 0,48.

După ce au fost găsiți de polițiști, deoarece prezentau răni în zona capului tinerii au fost preluați de un echipaj de la SMURD și transportați la Spitalul Municipal de Urgență, iar de aici la Neurochirurgie la Iași.

Un accident rutier care putea avea urmări grave a avut loc sâmbătă noaptea în comuna Lespezi. Un tânăr de 20 de ani, care conducea o mașină împrumutată, a intrat într-o depășire la ieșirea de pe podul de pest

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum o ora
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: „Vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare”

HotNews acum 53 minute
Claudiu Târziu a lansat „Acţiunea Conservatoare”, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR, motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune îşi „as

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 3 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Ziarul Financiar acum 38 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului", a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 2 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 2 ore
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

MAE: „România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”

Gandul acum 45 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat duminică, prin intermediul unui comunicat, că „România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”. Potrivit sursei citate, „poziția constantă

Peste 30 de avioane de luptă ale IDF lansează un val de atacuri în Iran

Mediafax acum 20 minute
Aproximativ 30 de avioane de vânătoare au atacat „zeci de ținte militare” din centrul și sud-vestul orașelor, folosind peste 60 de muniții, afirmă IDF. Printre ținte se numără sediul central de rachete strategice din regiunea Yazd, unde erau depozit

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte duminică, la cererea Iranului

Ziarul Financiar acum 38 minute
Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se va reuni în cursul zilei de duminică, potrivit unor diplomaţi, citaţi de Sky News. Reuniunea neplanificată este organizată la cererea Iranului, după ce SUA au atacat principalele sale

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 4 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/28°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°