Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sãnãtatea inimii, temã de discutii de Ziua Mondialã a Sãnãtãtii

Publicat in Monitorul de Vaslui, luni 8 aprilie 2013 ·

În acest an, Ziua Mondialã a Sãnãtãtii, celebratã pe 7 aprilie, a avut ca temã sãnãtatea inimii. În judetul Vaslui, datele statistice aratã cã numãrul bolnavilor cu hipertensiune arterialã aflati în evidentele medicilor de familie a crescut cu 2,16 % în 2012, fatã de anul anterior. Mai exact, la sfârsitul anului 2011, erau în evidente 37.644 de bolnavi cu hipertensiune arterialã, numãrul acestora, la sfârsitul anului 2012, fiind de 38.458. Statistic, aceastã boalã afecteazã unul din trei adulti din toatã lumea, ponderea fiind în rândul bãrbatilor, în special populatiile sãrace, si este implicatã în 13% din decesele la nivel mondial. Ziua Mondialã a Sãnãtãtii a reprezentat pentru Directia de Sãnãtate Publicã (DSP) Vaslui o oportunitate de a creste nivelul de constientizare în rândul populat iei privind riscurile acestei boli, prin desfãsurarea unor activitãti de informare, promovarea unui stil de viatã sãnãtos si combaterea factorilor de risc. Astfel, în ultima sptãmânã, reprezentantii Compartimentului de Evaluare si Promovare a Sãnãtãtii din cadrul DSP Vaslui au desfãsurat actiuni de informare, educare la cabinete de medicinã de familie si primãrile din comunele Stã- nilesti, Lunca Banului, Vetrisoaia si Berezeni. Reprezentat ii institutiei au vorbit cu oamenii despre cauzele aparitiei si simptomele unor boli ale inimiii (anginã, colesterol, boala carotidianã si insuficienta cardiacã) si au distribuit brosuri informative. „Putem elimina riscul de a face infarct de miocard si accident vascular dacã ne verificãm periodic tensiunea arterialã si respectãm regulile unei vieti sãnãtoase. Hipertensiunea arterialã este o afectiune medicalã gravã, care creste semnificativ riscurile pentru bolile cardiace si renale. Deoarece multi dintre cei afectati nu prezintã simptome, hipertensiunea arterialã este cunoscutã si sub numele de „ucigasul tãcut“. Factorii de risc care pot

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 2 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 5 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 3 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 6 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 11 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 8 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 12 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 7 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°