Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie pe biletele de odihnă şi tratament ale minerilor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 8 aprilie 2013 ·

Administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost nevoită să amâne atribuirea contractului de asigurare de servicii de bilete de odihnă şi tratament pentru salariaţi. Iniţial, ofertele ar fi trebuit să fie deschise pe 5 aprilie, însă acest lucru a fost amânat, din cauza numărului foarte mare de solicitări şi clarificări referitoare la documentaţia de atribuire. Vineri s-a decis ca data-limită de depunere a ofertelor de către agenţiile interesate să fie până astăzi la ora 13.30, iar deschiderea ofertelor să aibă loc tot astăzi, dar cu o oră mai târziu, la sediul Complexului Energetic Oltenia. Interesul crescut faţă de biletele de odihnă şi tratament pe care Complexul Energetic Oltenia le va deconta este imens, având în vedere că este vorba de mii de bilete, respectiv de încasări sigure în sezonul care stă să înceapă, fie că este vorba de petrecerea concediului de odihnă, fie de servicii de tratament pentru angajaţii cu probleme medicale.

Prestatorii se bat pe 13 milioane de lei

Suma pe care Complexul Energetic Oltenia o va deconta din biletele de odihnă şi tratament este de 65% din valoarea biletului, adică 1.200 pentru o persoană (exclusiv angajat al Complexului Energetic Oltenia), respectiv 2.400 de lei pentru două persoane (soţ şi soţie). Valoarea totală a bugetului Complexului Energetic Oltenia pentru trimiterea angajaţilor în concediu de odihnă sau de tratament în acest an este de 13 milioane de lei. Suma este mai mică decât cea de anul trecut, diferenţa fiind de patru milioane de lei. Zeci de agenţii s-au arătat interesate de contractul de furnizare de bilete de odihnă şi tratament cu cel mai mare agent economic din Oltenia. Unii din cei interesaţi au depus şi oferte, însă cei mai mulţi au solicitat clarificări ale documentaţiei, pentru a veni cu preţuri cât mai bune.

Se aşteaptă oferte detaliate, inclusiv comisionu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 5 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 8 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 4 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 9 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Încăierare în Parlamentul turc după destituirea unui primar prokurd

News.ro acum 5 ore
Destituirea luni a unui primar prokurd, în sud-estul Turciei, continua să provoace marţi tensiuni în ţară prin manifestaţii în regiunea respectivă şi o încăierare între deputaţi în Parlament, la Ankara, relatează AFP. Potrivit unor martori, mai mult

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 6 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 6 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°