Un tânăr este cercetat de poliţiştii de frontieră suceveni, după ce lucrătorii de graniţă au interceptat un transport ilegal de ţigări peste frontiera verde. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar şef Ilie Poroch-Seriţan, duminica trecută, în jurul orelor 07.00, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, care se afla în misiune în vecinătatea localităţii Vicovu de Sus, a observat două persoane care se deplasau dinspre graniţă spre interiorul ţării noastre, cu mai multe colete voluminoase. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipa operativă pentru interceptarea suspecţilor, însă cei doi nu s-au supus somaţiilor prin voce, încercând să dispară în zona împădurită, condiţii în care poliţiştii de frontieră au executat, conform procedurilor legale, patru focuri de armă în plan vertical. În urma acţiunii, a fost reţinut un cetăţean român, suceveanul Ovidiu Cosma, în vârstă de 20 ani. Poliţiştii de frontieră au descoperit în apropiere, în două colete voluminoase, o mie de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 9000 lei. Comisarul şef Ilie Poroch-Seriţan a precizat că tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat, fiind informate şi autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
Un tânăr este cercetat de poliţiştii de frontieră suceveni, după ce lucrătorii de graniţă au interceptat un transport ilegal de ţigări peste frontiera verde. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar şef Ilie Poroch-Seriţan, duminica trecută, în jurul orelor 07.00, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de