Licitaţia pentru contractul de furnizare a biletelor de odihnă şi tratament destinate salariaţilor de la Complexul Energetic Oltenia s-a finalizat ieri seară. Oferta cea mai bună a venit, se pare, tot de la o firmă care are în spate o organizaţie sindicală, respectiv Federaţia Sindicatelor din Electricitate „Univers”. Societatea are şi un nume similar celei patronate de FMNE, care dădea până acum aceste bilete, şi este cunoscută drept Sind Tour Operator. Bătălia a fost destul de acerbă, mai ales că valoarea contractului a fost şi ea uriaşă, 12 firme fiind interesate să furnizeze aceste bilete de odihnă şi tratament. Diferenţa a fost însă făcută de comisionul uluitor de mic al firmei Federaţiei „Univers”, dar şi a „bonusului bahic” oferit gratuit minerilor.
Negocierile s-au încheiat ieri după-amiază, în jurul orelor 17.00, după vreo trei ore în care 12 firme s-au întrecut pentru adjudecarea contractului uriaş pus la dispoziţie de Complexul Energetic Oltenia. De câştigat a avut însă societatea Sind Tour Operator SRL, patronată de Federaţia Sindicatelor din Electricitate „Univers”, în principal datorită comisionului perceput. Astfel, în timp ce societăţile celelalte, 11 la număr, au venit cu comisioane cuprinse între 1% şi 5%, societatea Sind Tour Operator a lovit pe toată lumea sub centură cu un imposibil de egalat 0,1% din valoarea biletului reţinut pe post de comision. Adică să nu ajungă nici măcar pentru hârtia pe care vor fi tipărite biletele, semn că profitul din astfel de negocieri nu este tocmai specialitatea ei. Nici acest minim 0,1% nu este însă de neglijat, pentru că valoarea contractului este una destul de mare, de 13 milioane de lei. Astfel, din comisioane se vor strânge cam 13.000 de lei. Furnizor de bilete pentru CEZ, Hidroelectrica, Poştă…
Potrivit surselor noastre, firma a decis să ia foarte puţini bani din comisioane pentru simplul fapt