Social-democraţii au declanşat competiţia internă pentru funcţiile de conducere pe care se vor bate liderii PSD la Congresul din 19 – 20 aprilie. Miza acestei bătălii o reprezintă funcţiile de vicepreşedinti. Sursa: Codrin Prisecaru
Actualul lider PSD, Victor Ponta, nu are nicio emoţie în a fi reconfirmat în funcţia de preşedinte al partidului chiar dacă va fi ales pe baza unui sistem de vot electronic, care va fi folosit în premieră pe 19 aprilie.
O altă noutate la Congres e reprezentată de faptul că secretarul general nu va mai fi ales la Congres, cum se întâmplă în prezent, ci va fi validat de Comitetul Executiv la propunerea preşedintelui partidului.
Tot o noutate, viitorul secretar general al partidului va fi platit pentru această muncă. Favorit pentru această funcţie este deputatul PSD, Andrei Dolineaschi.
Nechita, Rus şi Negoiţă-favoriţi pentru vicepreşedinţi de regiuni
Potrivit noului statut al partidului, care va fi adoptat la Congres, social-democraţii vor avea două categorii de vicepreşedinţi. Prima îi cuprinde pe cei aleşi de regiuni, existând opt astfel de vicepreşedinţi.
Favoriţi ar fi primarul Iaşiului, Gheorghe Nechita, pentru regiunea nord-est, Ioan Rus pentru regiunea nord-vest şi Robert Negoiţă, actualul primar al Sectorului 3, pentru regiunea Bucureşti-Ilfov. Pentru restul, competiţia este deschisă.
Adrian Năstase ar putea fi prezent la Congres
Pe lista naţională, un rol important în stabilirea vicepreşedinţilor îl va avea cuplul Victor Ponta-Liviu Dragnea. Actualul secretar general al PSD, Liviu Dragnea, ar putea candida pentru funcţia de preşedinte executiv.
Nicolae Bănicioiu, Dan Şova, Titus Corlăţean şi Mircea Duşa vor fi sprijiniţi pentru a deveni vicepreşedinţi ai partidului. Şi Marian Vanghelie a anunţat că va candida pentru un astfel de post.
Pentru funcţia