O lege nescrisă a presei spune că jurnalistul nu trebuie să scrie despre problemele sale, ci despre ale cititorilor. Întrucât pe dumneavoastră nu v-ar interesa ce credem noi, membrii breslei, unii despre ceilalţi. Regula, venită din lumea occidentală, pare căzută din cer pe malurile Dâmboviţei.

Aici, polemicile între gazetari au făcut întotdeauna - iar azi, parcă mai abitir ca oricând - deliciul publicului amator de scandal. Şi nu mă refer la duelurile condeielor care susţin opinii diferite. În presa noastră, oamenii care se ceartă sunt animaţi mai degrabă de umori decât de idei. Pentru ei, epitetul ţine loc de argument şi înjurătura de metaforă.

Pesemne, pe unii gândul îi va duce la schimbul de amabilităţi între “băsista” Sorina Matei şi „jegul” Victor Ciutacu. (Folosesc apăsat ghilimelele, pentru că sunt ale celor doi preopinenţi, nu ale mele). Alţii se vor gândi la şi mai recentul montaj al Antenelor în care Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Andreea Pora, Mircea Marian, Dan Cristian Turturică, Dan Tăpălagă, şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul eram împroşcaţi, la grămadă, cu toate insultele posibile. Refrenul? Cel ştiut: “slugile preşedintelui”, “propagandiştii lui Băsescu” etc.

Trec, fără să-mi pot reprima un zâmbet, peste ironia faptului că aceste acuzaţii ne sunt aduse de către celebrii cavaleri ai obiectivităţii jurnalistice, Mihai Gâdea, Mircea Badea & co. E ca şi cum patronul lor ar ţine, de pildă, un seminar despre independenţa şi libertatea presei! Dar să revenim.

În fond, ce mesaj ne transmite postul lui Dan Voiculescu? Unul care sugerează că nu poţi susţine o tabără politică sau alta decât în calitate de valet sau de subretă. Cu alte cuvinte, cine se află de cealaltă parte a baricadei şi îndrăzneşte să aducă vreo critică actualei puteri nu poate fi decât “slugă”. În schimb, cine-i ţine isonul lui Crin Antonescu