Apărut în Dilema veche, nr. 413, 12-18 ianuarie 2012

Dilema a făcut, în urmă cu zece ani, un număr despre corupţie. Era un număr foarte pesimist, vorbeam mai degrabă despre ce ar trebui să facem, iar toate aceste discuţii şi controverse pe care le avem astăzi nu erau atunci, pentru că nu aveam despre ce să vorbim, nu aveam cazurile pe masă. Dumneavoastră ce făceaţi acum zece ani, ţineţi minte?

Eram procuror la parchetul Curţii de Apel Cluj, veneam după o experienţă şi de la parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mă ocupam în special cu instrumentarea dosarelor de criminalitate economico-financiară. Era o perioadă în care DNA nu se înfiinţase, acest lucru avea să se întîmple în a doua jumătate a anului 2002 şi prin urmare şi cazurile de corupţie erau tot în competenţa parchetelor obişnuite. La parchetul Curţii de Apel, procurorii de acolo fiind la nivelul cel mai înalt ierarhic din teritoriu aveau posibilitatea să-şi selecteze cazurile, adică să preia cazuri de la parchetele din subordine. În acest context am ajuns să intrumentez dosare de corupţie care, pentru mine, pentru carieră, au fost oarecum importante. Cazul Bivolaru – care nu a fost un dosar de corupţie propriu-zis, a fost dosar de criminalitate economico-financiară avînd ca obiect fraudarea BRD – s-a finalizat cu o condamnare la cinci ani închisoare, apoi dosarul fostului preşedinte al secţiei penale a Curţii de Apel Cluj, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită, dosarul fostului prim-vicepreşedinte al Băncii Dacia Felix condamnat la 10 ani închisoare pentru luare de mită. Toate aceste dosare instrumentate de mine, dosare cu persoane importante, au fost finalizate cu pedepse de condamnare la închisoare pe care cei condamnaţi le-au şi executat. Unii dintre ei mai repede, alţii mai tîrziu.

Eu nu ştiu dacă am citit numărul dumneavoastră de acum zece ani, oricum