Liceul de Artă "Marin Sorescu" din Craiova a fost zilele trecute gazda Olimpiadei Naţionale de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, la care au participat 421 de elevi din toată ţara. Olimpiada a fost organizată pe cinci secţiuni - Arte plastice, Arte decorative, Arhitectură, Conservare şi Istoria artei şi arhitecturii, comisia de jurizare fiind formată din 22 de profesori, dintre care 19 profesori universitari din centre din Cluj, Timişoara şi Bucureşti.
Pe lista câştigătorilor la Olimpiada Naţională de Arte se regăsesc şi numele a trei elevi craioveni: Andrei Vlăduţ a obţinut locul III pentru lucrările sale de grafică, Dragoş Puiu a obţinut menţiune la categoria Design, iar Cătălina Anuţa a obţinut menţiune la categoria Icoane.
Miza acestui concurs şcolar a fost una importantă, în condiţiile în care elevii clasaţi pe locurile I, II şi III la Olimpiadă vor fi admişi fără examen la Facultatea de Artă din Bucureşti.