„Cu pantaloni strâmţi, pleata pe umeri, urcă-n tramvai hatmanul”, cântă Phoenix, în melodia Timişoara. El, vatmanul, urcă, pen’că nu „mere” tramvaiul fără el. Dar călătorii? Călătorii-plătitorii şi degrabă vărsătorii de of-uri... Cei care stau în staţie de pe timpul tramvaiului cu cai, de când hatmanul, cu părul său lung curgând pe umeri, strunea caii prin staţii. Acum, însă, vatmanul nu mai ştie din astea şi îi cam „scapă caii” prin staţiile unde ar trebui să-i strunească.

Aşa s-a întâmplat şi luni dimineaţa, la 9.41, în staţia de tramvai de la intersecţia Căii Circumvalaţiunii cu Calea Bogdăneştilor. Fază clasică: 5-ul este în staţie, în timp ce 4-le opreşte tacticos în spatele lui. Acolo e şi un semafor, la care tramvaiul 5, cuminte, aştepta. Tramvaiul 4 – lipit de tramvaiul 5, în spate. Au stat amândouă vreo 30 de secunde – un minut. Se face verde. Trece 5-ul şi... ei, bine, da... ca un Montoya Tramvai al V-lea, pilotul, pardon, vatmanul tramvaiului 4 accelerează şi trece... nepăsător... pe lângă oamenii ce aşteptau în staţie să se urce în vehiculul pe care-l conduce.

Tarzan şi liana

Oamenii din staţie au rămas cu gura căscată, ca nişte căscaţi, de fapt, ce erau. Păi ce, nu puteau să alerge până la trmavaiul 4 din spatele 5-ului, pe acel culoar îngust, frecându-se de tramaviul 5, că altcumva nu puteau? E adevărat, erau pensionarii care, la ora aceea, îşi făceau cumpărăturile. Dar puteau să se grăbească şi ei puţin, nu mai sunt campioni la 100 de metri garduri, dar măcar un salt până la uşa tramvaiului puteau face. Ca un agent 007 de Mehala ori, mai bine ca un pui de Johnny Weismuller ce suntem toţi, până la urmă. Dar oricât de Tarzan s-ar fi putut crede domnul de 80 de ani, tot nu ar fi ajuns la tramvaiul 4 – nu avea nici o liană în jur. Poate nu ar fi o idee rea să se introducă transportul pe liane, măcar experimental. Liana nu ai cum să o p