Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestergaard: "Fetele au cedat presiunii"

Publicat in Pro Sport, luni 8 aprilie 2013 ·

Danezul susţine că Vâlcea are şanse de calificare în finală

Domnule Vestergaard, din nou un meci cu foarte multe greşeli. Care e cauza acestor erori?

Oltchimul nu ştie să joace sub presiune! Am încercat de la începutul sezonului să ne antrenăm în scenarii care mai de care mai dificile, dar se pare că jucătoarele nu s-au obişnuit. Bine, e normal să greşeşti, mai ales că e foarte greu să ai sesiuni de antrenamente la intensitate maximă, având în vedere că jucătoarele au probleme de sănătate.

De cât timp are nevoie Oltchimul pentru a fi o echipă sudată?

Cel puţin un sezon! O echipă puternică nu se construieşte niciodată peste noapte. E nevoie de multă muncă şi de timp. Iată, Györul acum are rezultate foarte bune după ce anul trecut a pierdut finala Ligii Campionilor. Acum joacă mult mai bine. La fel şi Viborgul de acum cinci-şase ani. Fără timp şi răbdare nu se poate crea nimic!

De ce a cerut time-out în minutul 6

S-a pierdut meciul la început sau din cauza erorilor de pe parcurs?

Evident, am început foarte prost. De aceea am şi cerut time-out în minutul 6, fetele păreau anesteziate, am vrut să le deschid ochii. Am greşit mult, practic am mers din rău în mai rău. E greu să câştigi când greşelile sunt numeroase. Fetele au vrut să impresioneze, să joace cât mai bine. Din păcate, s-a greşit!

De ce Oltchimul a fost dominată atunci când a avut superioritate numerică pe teren?

Din nou vă răspund la fel. Nu am putut să jucăm sub presiune. Ăsta e motivul! Nu ne-am concentrat destul pe aceste faze şi iată unde s-a ajuns. E păcat pentru că am avut destule superiorităţi şi nu am ştiut să le fructificăm.

Bulatovic a tras de 23 de ori la poartă. Nu e prea mult?

Într-un meci ca acesta, nu cred. Altădată, sigur că e foarte mult! Nicio altă jucătoare nu şi-a asumat responsabilitatea de a trage la poartă, iar Bulato

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ABC: Un cuplu de români şi fiica lor au murit în urma inundaţiilor din Valencia. Gabi şi Dana au coborât în garaj pentru a-şi lua maşina. Cuplul venise din România în urmă cu 22 de ani

News.ro acum o ora
„Nu este apă în garaj. Ne ducem jos să luăm maşinile”. Acestea au fost ultimele cuvinte adresate tatălui său de unul dintre cei şapte locuitori ai clădirii de pe strada Mariano Brull din cartierul valencian La Torre, înainte de a intra în ceea ce av

Șase oameni au fost răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Printre victime, patru minori VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Grav accident joi seară, 31 octombrie, în judeţul Suceava, unde o maşină a intrat într-un cap de pod. Şase persoane, între care patru minori, au fost rănite în timpul impactului. ”Autoturism intrat într-un cap de pod pe raza localităţii Falcău. Inte

Sărbătoare ortodoxă importantă la 1 noiembrie 2024. SFINȚII doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian, cei din Asia

Gandul acum o ora
Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 1 noiembrie. Cei doi frați, de neam din Asia, avea un tată păgân şi o mamă creştină, pe nume Teodotia. Rămasă văduvă, mama lor le-a dat o educaţie creştin

SUA afirmă că 8.000 de soldaţi nord-coreeni se află în Kursk. Blinken se aşteaptă ca ei să intre în luptă în următoarele zile. Zelenski critică aliaţii pentru răspunsul „zero” la desfăşurarea de forţe ale Phenianului

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au primit informaţii care arată că „în acest moment” există 8.000 de trupe nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia, a declarat joi ambasadorul adjunct al SUA la Naţiunile Unite, Robert Wood, în cadrul Consiliului de Securitate, în tim

Suceava: Şase persoane, între care patru minori, rănite într-un accident rutier / O maşină a intrat într-un cap de pod

News.ro acum 9 ore
Şase persoane, între care patru minori, au fost rănite, joi seară, într-un accident rutier produs în judeţul Suceava, unde o maşină a intrat într-un cap de pod. ”Autoturism intrat într-un cap de pod pe raza localităţii Falcău. Intervin pompierii mil

Stătea cu bomba în curte. Proiectilul din Al Doilea Război Mondial, descoperit întâmplător

Ziare.com acum 27 minute
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a fost alertat, joi seara, 30 noiembrie, după ce un bărbat din localitatea Tuşnad Sat, care efectua lucrări agricole în propria curte, a găsit un element de muniţie rămas ne

Germania va închide consulatele iraniene după executarea unui cetăţean germano-iranian

News.ro acum o ora
Germania va închide toate cele trei consulate iraniene de pe teritoriul său ca reacţie la execuţia unui cetăţean germano-iranian, dar va permite ambasadei Teheranului să rămână deschisă, a anunţat, joi, Ministerul de Externe, citat de Reuters. „Rela

Cupa României. Rapid Bucureşti s-a impus în partida de la Botoşani

Mediafax acum 3 ore
Rapid Bucureşti a învins joi, în Cupa României la fotbal, formaţia FC Botoşani. Meciul s-a disputat în oraşul din nordul Moldovei. A fost ultima partidă din prima etapă a fazei grupele competiţiei.

Real Madrid donează un milion de euro pentru victimele inundaţiilor din Spania

Mediafax acum 3 ore
Fundaţia Real Madrid şi Crucea Roşie au lansat joi o campanie de strângere de fonduri pentru a oferi sprijin celor afectaţi de inundaţii. Pentru a da startul campaniei Real Madrid a decis să doneze un milion de euro. Anunţul a fost făcut pe propriul

Bilanţul inundaţiilor din Spania a crescut la 158 de morţi

Mediafax acum 50 minute
„Există un total de 158 de persoane la care se adaugă zeci şi zeci de dispăruţi”, a declarat Angel Victor Torres, ministrul însărcinat cu cooperarea cu regiunile Spaniei, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Reuters. Marţi, în unele zone din

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/11°
lun.

5°/14°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

6°/17°
dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/19°
dum.

8°/12°
lun.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

2°/11°
lun.

2°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

9°/18°
dum.

6°/12°
lun.

4°/13°