Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL: O elevă NEVĂZĂTOARE acuză un profesor de VIOL şi FURT

Publicat in Ora de Timis, luni 8 aprilie 2013 ·

Părinţii unei eleve nevăzătoare, în vârstă de 13 ani, acuză un profesor că le-a violat şi le-a tâlhărit copila de mai multe ori, informează România TV. Părinţii fetei au aflat totul de la directoarea centrului pentru copii cu dizabilităţi din Buzău, unde copila era instituţionalizată. Copila a fost dusă la IML pentru expertiză medicală, iar poliţia a declanşat o anchetă.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a sesizat Poliţia municipiului, vineri după-amiază, despre un abuz sexual asupra unei minore instituţionalizate într-un centru pentru copii cu dizabilităţi.

Fata care ar fi fost abuzată are 13 ani, provine din judeţul Vrancea şi este instituţionalizată într-un centru pentru copii cu dizabilităţi din municipiul Buzău.

Părinţii fetei susţin că fata ar fi fost violată de către un instructor de educaţie fizică din cadrul centrului. Potrivit Mediafax, cazul ar fi ieşit la iveală săptămâna trecută, când adolescenta a fost supusă unei evaluări psihologice, după ce cadrele didactice de la centru au sesizat o schimbare de comportament. Astfel, a ieşit la iveală faptul că fata şi instructorul de educaţie fizică ar fi avut relaţii sexuale.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Părinţii unei eleve nevăzătoare, în vârstă de 13 ani, acuză un profesor că le-a violat şi le-a tâlhărit copila de mai multe ori, informează România TV. Părinţii fetei au aflat totul de la directoarea centrului pentru copii cu dizabilităţi din Buzău, unde copila era instituţionalizată. Copila a fost dusă la IML pentru expertiză medicală, iar poliţia a declanşat o anchetă.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a sesizat Poliţia municipiului, vineri după-amiază, despre un abuz sexual asupra unei minore instituţionalizate într-un centru pentru copii cu dizabilităţi.

Fata care ar fi fost abuzată are 13 ani, provine

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 33 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°