În ciuda multiplelor avantaje pe care le aduce, factura electronică întârzie să intre efectiv în viața firmei. Deşi simplifică vizibil lucrurile în materie de întocmire, transmitere, arhivare, portabilitate, control/audit etc., se pare că abia de la începutul lui 2014 va putea fi pe deplin utilizată.

Aceasta pentru că aplicarea Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice a fost suspendată până în luna ianuarie a anului viitor, prin OUG 84/2012. Explicaţia vehiculată a fost că legea amintită ar aduce prea multe modificări regimului juridic aplicabil activităţilor de emitere, transmitere şi arhivare a facturilor electronice şi că adaptarea acestor activităţi la noile cerinţe presupune timp îndelungat pentru modificarea infrastructurilor tehnice existente. Intre altele, pentru a putea emite facturi în formă electronică, companiile trebuie să dispună de mijloace tehnice şi personal specializat care să garanteze securitatea, fiabilitatea şi continuitatea serviciilor de prelucrare a datelor în formă electronică. Evident, acest tip de factură trebuie să respecte conţinutul stabilit de Codul fiscal, dar în plus include marca temporală (care certifică momentul emiterii) şi semnătura electronică a emitentului. Ceea ce observă foarte bine Profesorul Adrian Munteanu de la FEAA (Iaşi) este că de moment ce suntem parte a UE ar fi normal să ”beneficiem de rezultatul muncii altora”, grăbind lucrurile. Punerea în practică a soluţiilor noastre originale, dincolo de tărăgănare, nu este menită să confere vreun fel de garanţii pe acest plan; afară de faptul că s-ar putea ”răspunde unor interese minore”. Pe de altă parte, atrage atenţia că nu trebuie uitat că ”poţi să cumperi acest serviciu, cu beneficii reale (să nu coste mai mult decât pe suport hârtie), de la un furnizor din exteriorul României… Legislaţia naţională prime