* unii consilieri locali consideră că măsura vine prea târziu şi e sortită eşecului * la fel este privită şi încercarea Primăriei de a delega către un investitor privat serviciul de furnizare a energiei termice
În şedinţa Consiliului Local Municipal de astăzi, 8 aprilie, sunt supuse aprobării consilierilor două hotărâri legate de CET. Este vorba despre "Programul de Restructurare CET" şi aprobarea procedurii de negociere directă pentru continuarea procesului de delegare a gestiunii serviciului public de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în Municipiul Brăila.
Există deja voci în cadrul CLM care consideră că respectivele proiecte supuse votului consiliului sunt tardive şi fără rost. "Restructurarea CET-ului ar fi trebuit făcută în urmă cu 6-7 ani, nu acum, când societatea este deja în faliment. Ce să restructurezi, falimentul? Din punctul meu de vedere, CET ar fi trebuit să fie băgat în procedură de insolvenţă, dar probabil că nu se vrea asta fiindcă, în acest caz, deciziile n-ar mai fi luate de diverse personaje din Primărie ci ar depinde de un administrator judiciar, de un lichidator şi de judecătorul sindic", ne-a declarat consilierul independent Simona Drăghincescu. Aceasta este de părere că şi delegarea gestiunii către un investitor privat este o încercare sortită eşecului din start. "Din moment ce, după atâţia ani în care CET-ul a funcţionat cum a funcţionat, toată lumea a trecut pe centrale de apartament, ce interes ar mai avea un investitor privat ca să preia un astfel de serviciu? N-o să fie nimeni interesat, pentru că nu mai există piaţă de desfacere. Din 2.000 de abonaţi cât mai are CET-ul în momentul de faţă, jumătate sunt rău-platnici care au datorii uriaşe. Cam aşa stă situaţia, şi toată lumea ştie asta, deci nu înţeleg ce se vrea cu aceste proiecte de hotărâre", ne-a mai dec