Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii Băncii Mondiale vor superviza Strategia de Dezvoltare a Deltei Dunării

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 8 aprilie 2013 ·

Banca Mondială va superviza Strategia Dunării, un document extrem de important în baza căruia vor fi realizate şi finanţate o serie de proiecte destinate atât dezvoltării infrastruc­turii, cât şi proiecte sociale sau de conservare a mediului. Acesta este motivul pentru care reprezentanţii Băncii Mondiale au fost prezenţi la Tulcea la sfârşitul săptămânii trecute, şi vor reveni foarte des în următorii doi ani.

„Suntem nerăbdători să începem parteneriatul cu instituţiile din Tulcea şi vom reveni foarte des aici în următorii doi ani. Nu este uşor să creăm această strategie dar noi vom face tot ce ne va sta cu putinţă. Am dori ca acest proces să fie cu participarea autorităţilor de aici şi vom aştepta părerile şi comentariile lor, astfel încât după ce se va realiza, strategia să fie a acestui judeţ. Am auzit nevoile diferite pe care le aveţi şi cea mai importantă prioritate este investiţia în infratructură şi în acelaşi timp este şi necesitatea conservării acestei zone. Noi vom încerca să facem un echilibru între cele două elemente”, a declarat Toshiaki Keicho, team leader, expert al Băncii Mondiale.

În ceea ce priveşte parteneriatul încheiat cu Banca Mondială, pre­şedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a precizat că este extrem de important şi că este o garanţiei că proiectele de dezvoltare a Deltei, indiferent de domeniu, vor primi finanţare din partea Uniunii Europene.

„Guvernul României a ales ca Banca Mondială să fie expert în creionarea Strategiei Deltei Dunării pentru obţinerea de finanţări pe bani europeni în perioada 2014-2020. Având în spate expertiza Băncii Mondiale, proiectele noastre vor avea şanse foarte mari de câştig. Toate aceste sume pe care le vom accesa vor fi nerambursabile, iar acesta este cel mai mare câştig al nostru. Ei ne urmă­resc să vadă dacă ce gândim noi şi ce propunem noi cadrează într-o strate­gie adec

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 29 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°