Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Pana: Asa am vrut eu

Publicat in Bihor Online, luni 8 aprilie 2013 ·

Scris de Teodor Biriş - Supărat şi extrem de nervos s-a prezentat antrenorul Marian Pană la conferinţa de presă.

„Sunt dezamăgit că n-am reușit să câștigăm, dar încerc să fiu cât mai realist și despre joc pot să spun că am făcut o primă repriză aproape perfectă, dacă și marcam. Un început de repriză a doua bun, în care am ratat sau portarul oaspeților a scos in extremis. După aceea s-a instalat puțin haosul, cu eliminarea jucătorului de la Damila, nu-mi dau seama de ce, apoi, în compensație arbitrul a încercat să refacă echilibrul, dându-l afară pe Bud, un jucător foarte important pentru noi. Una peste alta, nu am făcut un joc rău, ținând cont de starea terenului”, a spus Marian Pană, supralicitând în mod evident prestaţia echipei.„Întrebare răutăcioasă”

Antrenorul a luat foc când a fost chestionat de ce a efectuat doar o schimbare şi aceea în minutul 87. „Aşa am vrut eu. Este o întrebare răutăcioasă”, s-a ofuscat Marian Pana.

După ce s-a mai liniştit a admis: „poate nu am fost prea inspirat sau nu am avut soluţii pe bancă”.

Niculescu a recunoscut că a venit la joc nul: „Sunt mulțumit de rezultat, băieții au muncit foarte mult pentru acest punct. Este un rezultat care ne dă speranțe pentru viitor. Încercăm să scoatem maximum din fiecare joc şi vom vedea la final unde suntem

Şi Niculescu l-a acuzat pe Găman: „De ce l-a eliminat pe Menassel? Apoi i-a dat al doilea galben în compensaţie lui Bud”.Ovidiu Mihalache a plecat de la echipă

Pe multă lume a surprins neapariţia în primul unsprezece al FC Bihor a mijlocaşului Ovidiu Mihalache. La conferinţa de presă, antrenorul Marian Pană a dezvăluit că fotbalistul a plecat de la echipă învocând anumite nemulţumiri. „M-a anunţat că e nemulţumit şi nu mai vine. El aşa a ales şi va suporta consecinţele”, a spus Pană. În locul jucătorului fugar a fost titularizat în premieră Selagea.FC Bihor, doar ega

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 41 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 56 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 53 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°