Timp de două săptămâni, începând de astăzi, Iaşul va fi gazda seriei de evenimente „Cafékultour“, organizată de către Centrul Cultural German Iaşi şi Institutul Francez Iaşi, manifestare ajunsă la a VIII-a ediţie.
Astfel, pe parcursul acestei luni, zilnic, cluburi, cafenele şi instituţii din Iaşi vor deveni spaţii de manifestare ale culturii locale şi internaţionale, oferind celor prezenţi evenimente dintre cele mai diverse, de la demonstraţii de gătit, seri de joc, concerte de jazz, expoziţii de fotografie, până la spectacole de teatru, proiecţii de filme şi alte activităţi atractive.
În prima zi a manifestării, de la ora 19.00, Teatru FiX va găzdui proiecţia de film „Soundtrack for a Revolution“ în regia lui Bill Guttentag, Dan Sturman, eveniment organizat de British Council Iaşi. Mâine, de la ora 17.30, Dublin Pub va fi gazda proiecţiei de film „Muhammed: ultimul profet“ de Richard Rich, eveniment organizat de Centrul Cultural Oriental Iaşi, iar de la ora 19.30 va avea loc proiecţia de film „Le Chaos“, de Youssef Chahine şi Khaled Youssef.
În data de 10 aprilie, Teatrul FiX, îi aşteaptă pe ieşeni la spectacolul „Cameristele“ de Jean Genet, eveniment organizat de Institutul Francez Iaşi. Pe 11 aprilie, de la ora 19.30, iubitorii de film sunt aşteptaţi la proiecţia lungmetrajului „Rocker“, de Marian Crişan, în prezenţa regizorului şi a actorilor din rolurile principale, eveniment ce va avea loc la Cinema Victoria. În deschidere, este programată proiecţia scurtmetrajului „Megatron“.
Centrul Americii Latine şi al Caraibelor Iaşi aşteaptă publicul la Cafe Sage, pe data de 11 aprilie, de la ora 19.00, la conferinţa multimedia „O nouă dimensiune a Americii de Sud: din Columbia până în Chile“, prezentată de asist. univ. Daniel Tudora. Pe data de 12 aprilie, de la ora 17.00, Muzeul Unirii găzduieşte vernisajul expoziţie „Herta Müller – Cercul drăc