La o săptămână de la introducerea coplății în spitalele din România, la Spitalul Municipal de Urgență Roman s-a tras linie și s-au făcut calcule. Potrivit medicului Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al instituției sanitare, taxa de cinci lei plătită la externare a adus venituri nesemnificative spitalului, pentru că există numeroase categorii scutite de la plata acestei taxe.
“Veniturile strânse din coplată sunt atât de mici încât nici nu merită să vorbim despre ele. Există foarte multe categorii de persoane scutite de coplată, astfel că ea se aplică pentru 20-30% din pacienții care se internează la spital. Pacienții internați care au trebuit să plătească această taxă au fost foarte înțelegători și nu au fost probleme”, a declarat managerul interimar al spitalului.
Sunt scutiți de coplată bolnavii cronici care au nevoie de mai multe internări pe an, bolnavii care necesită internare o perioadă mai îndelungată, pensionarii cu venituri lunare sub 740 de lei, copiii cu vârste sub 18 ani, gravidele și lăuzele, precum și cazurile considerate urgențe. Aceste persoane trebuie să probeze, cu documente justificative, că se află într-una din categoriile de persoane scutite de coplată. De asemenea, coplata nu se aplică persoanelor care sunt transferate la alte spitale și nici pacienților care au decedat în spital.
La o săptămână de la introducerea coplății în spitalele din România, la Spitalul Municipal de Urgență Roman s-a tras linie și s-au făcut calcule. Potrivit medicului Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al instituției sanitare, taxa de cinci lei plătită la externare a adus venituri nesemnificative spitalului, pentru că există numeroase categorii scutite de la plata acestei taxe.
“Veniturile strânse din coplată sunt atât de mici încât nici nu merită să vorbim despre ele. Există foarte multe categorii de persoane