Membrii trupei au luat premiul I pentru spectacolul “Furtună în high life”, la secțiunea destinată elevilor de gimnaziu, premiul pentru interpretare masculină, acordat lui Eduard Guguianu, și un premiu III, obținut de Amalia Popa la secțiunea monolog. Ei au participat la un atelier de lucru susținut, la Școala “Mihai Eminescu”, de actrița Gabriela Ioniță (foto).
Membrii trupei romașcane de teatru “Gong” s-au numărat printre puținii elevi care, deși în vacanță, au venit cu bucurie la școală. Ei au participat la un atelier de teatru alături de actrița Gabriela Ioniță, originară din Roman, actriță la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu, coordonator al Școlii de teatru “Corifeu” și director de programe culturale la Asociația Arhetip Cultural.
Elevii actori au avut posibilitatea de a lucra cu aceasta câteva din exercițiile obișnuite pentru studenții de la teatru și de a învăța de la un profesionist câteva dintre secretele scenei.
“Îi văd pe tinerii din trupa «Gong» ca pe viitorii mei colegi, fie ca viitori studenți la teatru sau, de ce nu, într-o trupă de teatru profesionist la Roman, pe care să o punem pe picioare într-un viitor teatru de proiecte”, a spus Gabriela Ioniță. Gabriela Ioniță a făcut cunoștință cu membrii trupei “Gong” săptămâna trecută, odată cu organizarea celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret de la Suceava. Ea a fost în juriu, iar ei – candidați la premii. “Așteptam cu mare emoție întâlnirea cu trupa din orașul meu natal. Nu știam nimic despre ei. Nu-i văzusem jucând niciodată, văzusem doar poze din spectacole. Am avut parte de o surpriză frumoasă, sunt foarte buni, când îi vezi jucând nu-ți vine să crezi că nu se pregătesc cu profesioniști. Din jocul lor se vede că au înțeles foarte bine personajele, au dicție, au ținută. Toți colegii mei din juriu le-au acordat nota 10 la t