Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat snopit în bătaie, ajuns la UPU Târgovişte. Poliţiştii din Găeşti l-au prins pe agresorul bărbatului snopit în bătaie cu ranga

Publicat in Ziar Dambovita, luni 8 aprilie 2013 ·

Un bărbat de 34 de ani, din comuna dâmboviţeană Şelaru, snopit în bătaie, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde a şi rămas internat în Secţia de Chirurgie. În primă fază bărbatul a fost dus la spitalul orăşenesc Găeşti de către un prieten. Aici medicii şi-au dat seama că este vorba despre o agresiune şi au alertat poliţia. Ulterior, bărbatul de 34 de ani, bătut măr şi în stare avansată de ebrietate, a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde a fost supus unor investigaţii medicale, stabilindu-se faptul că are ambele mâini rupte, o fractură la nas şi multiple traumatisme faciale şi craniene: “A fost adus un bărbat cu Ambulanţa, posibil victima unei agresiuni. În urma investigaţiilor paraclinice, prezintă o contuzie facială, multiple fracturi la nivelul membrelor superioare. Posibil pacientul rămâne internat în Secţia Chirurgie”, a afirmat dr. Ciprian Ogescu, medic UPU Târgovişte. Poliţiştii au încercat să stea de vorbă cu bărbatul snopit în bătaie, însă nu au reuşit să afle prea multe pentru că victima încă se afla sub influenţa aburilor de alcool. Ba, mai mult, bărbatul le-a spus poliţiştilor că este beat, dar încă ştie cine l-a bătut, însă totul va povesti mâine, pe trezie. “Poliţia Găeşti efectueză cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 180 din Codul Penal, respectiv lovire şi alte violenţe, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat subinsp. Alexandra Niculae, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. Principalul suspect care a snopit în bătaie un bărbat de 34 de ani din comnua dâmboviţeană Şelaru a fost prins de poliţiştii din Găeşti şi este audiat. Bărbatul de 34 de ani, din comuna dâmboviţeană Şelaru, snopit în bătaie, a ajuns vineri seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde a şi rămas internat în Secţia de Chirurgie. În primă fază bărbatul a fo

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 6 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°