Elevii romi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ şi-au pus în valoare obiceiurile, în cadrul unui spectacol plin de culoare, muzică şi voie bună, ce a avut loc ieri la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focşani, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor. Spectacolul a debutat cu imnul tradiţional al romilor, Gelem Gelem, cântat cu mândrie de zecile de romi prezenţi în sală, alături de cântăreţul Aurun Durancea. Nu au lipsit dansurile tradiţionale ţigăneşti, avându-i ca protagonişti pe elevi, îmbrăcaţi în haine tradiţionale. La sărbătoarea romilor au luat parte reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi judeţene şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, partener în cadrul acestui proiect.
În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc şi Concursul Naţional „Diversitatea – o şansă în plus pentru viitor”, la finalul căruia toţi copiii participanţi au fost răsplătiţi cu premii din partea sponsorilor şi a Inspectoratului Şcolar. Înregistrările cu participanţii la acest concurs vor fi transmise Asociaţiei „Divers” din Târgu Mureş, care va desemna echipa ce va reprezenta Vrancea la faza naţională a competiţiei.
Evenimentul s-a desfăşurat cu participarea elevilor de la şcolile gimnaziale din Chiojdeni, Tîmboieşti, Homocea, Măicăneşti, Slobozia Bradului, dar şi de la Şcoala Gimnazială „Mihail Armencea” din Adjud. În afara concursului au participat elevii Şcolii Gimnaziale nr.2 din Mărăşeşti, Şcolii Gimnaziale Siretu – Mărăşeşti, Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” şi Liceului de Artă „Gh. Tattarescu”, ambele din Focşani. Invitaţi au fost elevi ai şcolilor din Buciumeni şi Munteni, judeţul Galaţi. Cei din urmă au plecat acasă cu daruri din partea gazdelor.
Elevii romi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ şi-au pus în valoare obiceiurile, în cadrul unui spectacol plin de culoare, muzică şi voie bună, ce a avut loc ieri la Ate