Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Excavatoare, trase pe dreapta

Publicat in Impact in Gorj, marți 9 aprilie 2013 ·

Activitatea minieră din Cariera Jilţ Nord este pusă în pericol de lipsa fronturilor de lucru, două excavatoare performante având activitatea oprită din acest motiv. În prezent, la nivelul companiei s-a constituit o comisie de lucru care va analiza situaţia din carieră, dar şi doleanţele celor cinci familii ce deţin teren în perimetrul fronturilor de lucru.

Lipsa fronturilor de lucru nu este o noutate la nivelul judeţului Gorj, iar amânarea şi tergiversarea intrării în vigoare a legii pentru cauză de utilitate publică nu face decât să îngreuneze şi mai mult situaţia. Problema este cunoscută şi la nivelul parlamentarilor de Gorj. Deputatul Vasile Popeangă a declarat ca sunt probleme cu actul normativ în ceea ce priveşte constituţionalitatea lui, dar că problema legată de intrarea în vigoare a acestei legi trebuie soluţionată cât mai repede.

Excavatoare blocate

O situaţie fără precedent se întâlneşte de mai bine de patru luni în Cariera Jilţ Nord, acolo unde din cele şase excavatoare doar trei funcţionează, unul fiind în revizie iar două oprite din cauza fronturilor de lucru. Surse din sistem au declarat că în unitate activitatea minieră de exploatare se mai poate desfăşura doar pentru câteva luni, ulterior fiind nevoie de alte câteva luni pentru realizarea procesului de descopertă. Cauza acestui deficit de fronturi de lucru pleacă de la faptul că în zonă suprafeţele de terenuri din perimetrul de exploatare sunt deţinute de cinci familii, care normal ar fi să fie expropriate. Aceleaşi surse au mai precizat că deşi activitatea de producţie nu este afectată în prezent de pe urma acestui blocaj, urmările vor fi peste câteva luni. Conducerea Sucursalei Diviziei Miniere a declarat că s-a constituit o comisie care va analiza situaţia celor cinci familii, încât să se ajungă la o deblocare. O situaţie asemănătoare se înregistrează şi la unităţile miniere ce

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 15 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 57 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 18 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°