Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, într-o emisiune televizată, unde a fost întrebat dacă va candida la prezidenţiale în 2014, că din punctul de vedere al PSD candidatul oficial este Crin Antonescu şi că această realitate politică trebuie respectată. "Anul 2013 trebuie să fie un an în care nu avem nevoie de tensiuni în USL. Sunt convins că, din punct de vedere a ceea ce ştiu şi pot să fac, sunt probabil cel mai potrivit om să fiu preşedintele României. Din punct de vedere al partidului din care fac parte şi l-am condus, avem un candidat oficial în persoana lui Crin Antonescu şi atâta vreme cât eu spun că în 2013 în congelator cu tensiunile din USL, nu o să fiu eu cel care să arunc în aer o înţelegere politică cu liberali", a răspuns Geoană, întrebat de moderator dacă va candida în 2014 la prezidenţiale.
Geoană a spus că nu poate să nu constat că există o realitate politică pe care trebuie să o respecte. "Azi, din punct de vedere politic, şi pentru 2013, USL are un candidat, PSD are un congres în care a stabilit că avem un candidat, preşedintele Victor Ponta susţine acest candidat. Oricât de mult ne-am dori eu, sau Sorin Oprescu, să ajungem în poziţia pe care cred că eu unul am şi câştigat-o în 2009, nu pot să nu constat că există o realitate politică pe care trebuie să o respectăm", a mai spus Geoană.
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, într-o emisiune televizată, unde a fost întrebat dacă va candida la prezidenţiale în 2014, că din punctul de vedere al PSD candidatul oficial este Crin Antonescu şi că această realitate politică trebuie respectată. "Anul 2013 trebuie să fie un an în care nu avem nevoie de tensiuni în USL. Sunt convins că, din punct de vedere a ceea ce ştiu şi pot să fac, sunt probabil cel mai potrivit om să fiu preşedintele României. Din punct de vedere al partidului din care fac parte şi l-am condus, avem un candidat oficial în