Amza. S-a născut la 7 aprilie. Acum ar fi avut 82 de ani. A murit atât de tânăr!

A fost născut pentru teatru. A fost născut pentru film.

A debutat în teatru la Craiova, unde a plecat împreună cu Victor Rebengiuc, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Sanda Toma, Rucăreanu. A debutat în film în “Setea”. Toate primele lui apariţii din “Tudor”, “Răscoala”, “Haiducii” vestesc marile creaţii: “Mihai Viteazul”, “Şi-atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, “Dacii”, Puterea şi adevărul”.

Amza Pellea era un actor fără cusur. Era un om fără cusur. Stilul jocului său actoricesc era atât de versatil construit pe un fundament solid, căci altfel cum să-l crezi în Nea Mărin şi, a doua zi, să fii uluit văzându-l în Mihai Viteazul. Cum să străluceşti în comic grotesc, cum să fii uluitor în genul epic?!

Îşi juca eroii cu o mare uşurinţă. Îl ajuta statura de voievod, ochii de vultur, mişcările lui calme care ascundeau o energie atomică.

Cuvintele par a fi plate în a-l descrie pe el.

Amza era om bun şi luminos. Era năstruşnic. Altfel cum să-l nască el pe Nea Mărin şi să stârnească o asemenea popularitate imensă încât n-a mai putut să se lupte cu celebritatea. În lume, cum apărea, oamenii murmurau: Uite-l pe Nea Mărin! Nea Mărin îi furase identitatea. Şi ce lucru extraordinar avea în el de s-a putut lupta cu Nea Mărin şi să joace acel Ipu fabulos din “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” sau acel personaj politic atât de rafinat din “Puterea şi adevărul”.

La o filmare m-a întrebat ceva despre Iaşiul meu natal. Şi când i-am spus că de la Focşani îmi bate inima de bucurie că o să-mi văd oraşul, străzile, casele, teatrul, el mi-a mărturisit:

­ De câte ori trec Oltul sunt cuprins de emoţie. Mă duc acasă ca la o întâlnire cu Dumnezeu!

M-a mirat emoţia şi preţiozitatea cuvintelor.

Era foarte simplu Amza. Clar. Just. Şi iarăşi bun. Şi-aşa a f