Reacțiile romașcanilor l-au determinat pe primarul Leoreanu să oprească toaletarea arborilor din oraș. În schimb, în această perioadă se plantează mii de puieți în diferite zone din Roman.
Toaletarea arborilor nu este pe placul romașcanilor. Acesta a fost mesajul pe care consilierii locali l-au transmis primarului Laurențiu Dan Leoreanu. În ședința de luni, consilierul PNL Mihai Lichiardopol a spus că tot mai mulți romașcani s-au plâns de modul în care au fost toaletați copacii. “Este o toaletare mult exagerată. Înțeleg o coafare a coroanei, dar aici s-a făcut o defrișare. Promisiunea e că, în doi-trei ani, ceva, ceva, se va reface. Dar, din punct de vedere estetic, vom sta așa doi-trei ani? Arată groaznic, ca după bombardament. Și, din punct de vedere al sănătății, consider că nu e bine. Avem nevoie de spații verzi, ori noi tăiem, defrișăm”, a afirmat medicul Mihai Lichiardopol.
“Această operațiune de toaletare nu este o obișnuință la noi în oraș, dar se practică în alte părți. Înainte de a începe această activitate, ne-am sfătuit cu specialiștii, cu reprezentanți de la Direcția Silvică, inclusiv internetul este o sursă de informații. Pe de altă parte, dacă veți merge pe aleea principală din Parcul Municipal, veți constata că s-a făcut, ca o probă, o astfel de toaletare”, a precizat Dan Felician Ionță, directorul tehnic al Primăriei Roman.
Din cauza opiniei publice, care a dezaprobat acțiunile administrației locale, s-a decis stoparea toaletărilor de arbori în oraș. “Vom vedea ce se întâmplă pe acest segment. Pe bulevardul Republicii trebuia să facem toaletare până la Abator, dar am făcut până la intersecția cu Tineretului și ne-am oprit. Vom vedea care va fi evoluția arborilor toaletați și, apoi, vom decide cum să acționăm mai departe. Este greu să ajungi cu arborele la o situație de ambient plăcut, după 20 de ani în care nu s-a făcu