În istoria economiei româneşti, acest aproape un an de guvernare USL s-ar putea numi epoca insolvenţei sau a falimentului, e tot una.
Stagnăm şi sperăm în mai bine. Încă nu e limpede dacă spectaculoasa dublare a produsului intern brut (PIB) al anului trecut, propusă de Institutul de Statistică, e rezultatul unor estimări oneste sau al unui zel al statisticienilor care au înţeles mesajul alungării profesorului Voinescu de la cârma instituţiei. Anul 2013 nu pare prea voios, din perspectivă economică.
Avocaţii care gestionează afacerile combinatului petrochimic de la Oltchim au început concedierile. Ei au alungat 1.000 de salariaţi, iar în replică, revoltaţi, angajaţii vor să-l alunge pe administratorul Gheorghe Piperea, deoarece consideră că „a preluat societatea cu gândul falimentului, nu al insolvenţei“. Într-adevăr, nu a apărut un proiect economic viabil pentru Oltchim, nici măcar vreo evaluare a pieţei, nici o tentativă de vânzare.
La Hidroelectrica, alţi avocaţi smulg bani frumoşi pentru a ţine compania pe loc, chiar dacă în proces se scumpeşte un pic şi energia. De ce mai are nevoie Hidroelectrica să stea blocată în proceduri de insolvenţă? O întrebare, evident, retorică. Oricum, nu are nimeni o viziune clară asupra viitorului colosului energetic. Pentru cele trei companii siderurgice abandonate de grupul Mechel viitorul arată sumbru, concedierile se ţin lanţ, o mare parte dintre cei rămaşi, deocamdată, pe ştatele de plată sunt cantonaţi în şomaj tehnic, iar Ministerul Economiei împrăştie promisiuni.
Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, este însă optimist: „economia românească nu este compusă numai din Oltchim şi Mechel“. Într-adevăr, există şi Poşta Română sau CFR, a existat şi Tractorul Braşov, Electroputere, Petromservice..., o listă lungă. S-au salvat, totuşi, Petrom, Sidex sau Alro. El şi-a
