Prezent la Botoşani cu ocazia lansării primei sale cărţi, „Driblinguri pe gazonul amintirilor”, Petre Marinescu, antrenorul CS Botoşani din perioada 1986-1987, a dezvăluit episoade necunoscute până în prezent din istoria fotbalului local. Rep: - Domnule Petre Marinescu, de ce aţi ales să lansaţi această carte şi la Botoşani, după ce aţi făcut-o la Tulcea? - Am un respect deosebit pentru tot ceea ce înseamnă Botoşaniul şi fotbalul botoşănean şi îi mulţumesc domnului Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, pentru că m-a sprijinit să-mi lansez cartea şi aici. Este o carte care îţi mai şterge puţin din amărăciunea de zi cu zi, cu multe poveşti frumoase, care merită citite. Mi-am început cariera la CS Botoşani şi se pare că am fost prea curajos. - De ce? - Ca să fiu mai explicit, eu mereu am ţinut la jucătorul localnic şi am să vă spun şi de ce. În momentul în care CS Botoşani era învinsă, acel jucător localnic se întâlnea cu rudele, cu prietenii şi îi era jenă, îi era ruşine pentru acel rezultat. În schimb cel care venea din altă parte se urca în maşină sau în tren şi pleca. Nu era acea dragoste de oraşul lui, de echipa lui natală. Înainte de a ajunge aici, jucătorii botoşăneni nu erau deloc băgaţi în seamă. Se punea mai mult accentul pe jucători veniţi de prin Bucureşti, dar de o valoare îndoielnică. Cu trei săptămâni înainte de a începe campionatul, am făcut un trial şi am făcut lotul numai şi numai din jucători din Botoşani. Era începutul clădirii unei echipe. Dar cum Dumnezeu să fiu eu de acord cu colonelul de securitate, să-mi dea sfaturi pe cine să schimb, cu cine să joc? - Să înţeleg că era un fel de director tehnic. - Cam aşa ceva. La un meci am uitat că este colonel şi l-am trimis în tribună. Acela a fost practic primul semnal al bilelor negre care aveau să se adune. Am avut de plătit pentru că m-am opus sistemului. Mă bucur că am luat o decizie crucială pentr