La Biblioteca Judeţeană I.N.Roman va fi expusă până la sfârşitul lunii aprilie cartea „MÉMORIAL DES ALLIÉS 1914-1918”, imprimată la Paris, în 1926, de către Daniel Jacomet et Cie pentru Société d'édition nationale.
La sfârşitul Primului Război Mondial, când suferinţa şi bucuria trăite erau încă proaspete în vieţile şi memoria europenilor şi nu numai a lor, un editor francez a avut ideea strângerii de documente, fotografii, scrisori, impresii ale celor mai importante personalităţi ale aliaţilor. Rezultatul este această splendidă şi glorioasă carte. Omagiu adus puterii aliaţilor învingători, cartea nu putea avea decât dimensiuni impresionante: format infolio, lungime 42 cm, lăţime 35 cm, grosime 12 cm, greutate 10 kg. Personalităţile invitate să contribuie la volum reprezentau 29 de naţiuni de pe tot globul: Franţa, Canada, Belgia, Imperiul Britanic, Statele Unite ale Americii, China, Grecia, Italia, Japonia, Polonia, România, Portugalia, Rusia, Croaţia, Serbia, Slovenia, Siam, Cehoslovacia, Bolivia, Brazilia, Ecuador, Cuba, Guatemala, Haiti, Honduras, Nicaragua, Panama, Peru, Uruguay. Prefaţa volumului, intitulaţă „Soldaţilor Marelui Război”, este semnată de Ferdinand Foch, mareşal francez, erou al războiului, şi cel care a acceptat, la 11 noiembrie 1918, cererea de armistiţiu a Germanei. Din partea României semnează Regele Ferdinand, I.G. Duca, Ion I.C. Brătianu, Constantin Diamandy, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu, Miron Cristea, pe atunci mitropolit-primat al României, Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului, Dimitrie Negulescu, Nicolae Iorga, Sextil Puşcariu, Nicolae Titulescu, Alex.-Em. Lahovary, generalii Averescu, Mărdărescu, Prezan, Coandă, Holban, Iliescu. În scrisoarea sa, omul politic liberal I.G. Duca menţiona: „Pentru generaţiile viitoare, Memorialul Aliaţilor va fi o dovadă a comunităţii de aspiraţii şi sacrifici