Câteva corpuri cereşti din Univers pot fi asemănate cu uşurinţă cu recipente pe care le folosim zilnic în bucătărie. Agenţia spaţială americană NASA a publicat un test de cunoştinţe prin care pune la încercare vigilenţa participanţilor la capitolul cunoştinţelor astronomice.
Agenţia spaţială NASA a încercat, prin intermediul unui test interactiv bazat pe imagini, să testeze vigilenţa celor care participă la această scurtă evaluare a cunoştinţelor astronomice.
Într-o serie de câteva fotografii sunt alăturate diverse corpuri cereşti şi funduri de tigăi sau cratiţe folosite zi de zi în bucătărie. Asemănarea dintre cele două imagini în fiecare fotografie este un remarcabilă şi poate induce în eroare chiar şi pe cei pasionaţi de astronomie.
În prima imagine sunt comparate una dintre lunile lui Jupiter, Europa, şi spatele unei tigări de culoare albastră destul de folosită. Testul gândit de NASA a fost lansat cu ocazia zilei de 1 aprilie.
Cea de-a doua imagine păstrează acelaşi tipar al testului şi prezintă din nou o porţiune dintr-o cratiţă şi o altă lună a planetei Jupiter, numită Callisto.
În imaginea de mai jos, aceeaşi Callisto, comparată cu un alt fund de tigaie.
Şi în imaginea următoare este remarcabilă asemănarea dintre Ganymede, tot un satelit al planetei Jupiter, şi un fund de cratiţă. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »