Poliţia Română urmează să achiziţioneze un sistem de videoconferinţă care să permită audierea martorilor protejaţi dintr-un stat membru U.E. în altul, precum şi în interiorul ţării, fără a mai fi necesară deplasarea acestora din localitatea de reşedinţă până la instanţă.
Sistemul va fi achiţiţionat în cadrul unui proiect intitulat „Protecţia martorilor, factor esenţial în combaterea marii criminalităţi – Witpro”, care a fost lansat, în 4 aprilie, la Bucureşti. Proiectul, care are o durată de trei ani, are un caracter transnaţional, alături de structurile de protecţie a martorilor din România urmând să beneficieze de acesta şi cele din Austria şi Bulgaria. Acesta include o componentă de achiziţie de echipamente şi una de instruire în domeniul protecţiei martorilor
“Protecţia martorilor, factor esenţial în combaterea marii criminalităţi – Witpro” este un proiect finanţat în proporţie de 90% de Comisia Europeană, după cum anunţă oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române. Bugetul total al acestuia este de 201.378,33 de euro, cu o finanţare din partea Comisiei Europene de 90%, respectiv 181.240,50 euro, cofinanţarea Poliţiei Române fiind de 10.
Activităţile de pregătire prevăzute în cadrul proiectului vor consta în şase seminarii, patru exerciţii practice, două vizite de studiu şi organizarea unei conferinţe internaţionale la care vor fi invitaţi să participe reprezentanţi a structurilor de protecţie a martorilor din 11 state.
Poliţia Română urmează să achiziţioneze un sistem de videoconferinţă care să permită audierea martorilor protejaţi dintr-un stat membru U.E. în altul, precum şi în interiorul ţării, fără a mai fi necesară deplasarea acestora din localitatea de reşedinţă până la instanţă.
Sistemul va fi achiţiţionat în cadrul unui proiect intitulat „Protecţia martorilor, factor esenţial în c