Facebook a început să testeze şi în Marea Britanie sistemul prin care utilizatorii pot să trimită, contra cost, mesaje unor persoane celebre, precum scriitorul Salman Rushdie, informează guardian.co.uk.
Reţeaua de socializare Facebook a început în luna decembrie, în SUA, testele pentru un sistem prin care utilizatorii pot trimite contra cost mesaje persoanelor din afara cercului lor de contacte din reţea. Această strategie face parte din eforturile companiei de a identifica noi modalităţi de a-şi creşte veniturile.
Potrivit guardian.co.uk, Facebook a început să testeze acest sistem şi în Marea Britanie, utilizatorii care vor să trimită mesaje unor persoane celebre - care nu se află în cercurile lor de prieteni - fiind taxaţi cu sume cuprinse între 71 de penny şi 11 lire sterline.
Astfel, pentru a putea să îi trimită un mesaj iubitei prinţului Harry, Cressida Bonas, utilizatorii trebuie să plătească 71 de penny. Aceeaşi taxă le este impusă şi celor care vor să îi trimită un mesaj lui Robert Peston, jurnalist la radiodifuzorul public britanic BBC.
Reprezentanţii Facebook au confirmat experimentul, însă au precizat că nu a fost luată o decizie privind implementarea acestui sistem de plată la nivelul întregii reţele de socializare.
Introducerea unor taxe a stârnit controverse, întrucât logoul Facebook - postat chiar pe pagina de start a reţelei de socializare - este: "It's free and always will be" (Este gratuit şi întotdeauna va fi aşa, n.r.).
Facebook a început să testeze şi în Marea Britanie sistemul prin care utilizatorii pot să trimită, contra cost, mesaje unor persoane celebre, precum scriitorul Salman Rushdie, informează guardian.co.uk.
Reţeaua de socializare Facebook a început în luna decembrie, în SUA, testele pentru un sistem prin care utilizatorii pot trimite contra cost mesaje persoanelor din afara cercului lor de contac