Cămila pe care preşedintele Franţei, Francois Hollande, o primise cadou, în februarie, în cursul vizitei în Mali, a fost sacrificată şi consumată de localnici, conform unor surse citate de revista franceză Valeurs Actuelles.
În cursul vizitei efectuate în Mali în februarie, locuitorii oraşului Tombouctou îi făcuseră cadou o cămilă lui François Hollande. "Cadoul" rămăsese la o fermă din oraşul situat în nordul statului Mali.
Însă, la peste o lună de la eveniment, surse citate de revista franceză Valeurs Actuelles au anunţat că animalul a fost furat, a fost sacrificat şi consumat de localnici. De teama autorităţilor, autorul furtului ar fi fugit în localitatea Ambra, situată în apropierea frontierei dintre Mali şi Mauritania.
Informaţia a fost transmisă Palatului Élysée prin intermediul unor surse militare.
Franţa a intervenit militar, în ianuarie, pentru a ajuta trupele din Mali să lupte împotriva grupărilor islamiste afiliate reţelei teroriste Al-Qaida în Magreb.
Cămila pe care preşedintele Franţei, Francois Hollande, o primise cadou, în februarie, în cursul vizitei în Mali, a fost sacrificată şi consumată de localnici, conform unor surse citate de revista franceză Valeurs Actuelles.
În cursul vizitei efectuate în Mali în februarie, locuitorii oraşului Tombouctou îi făcuseră cadou o cămilă lui François Hollande. "Cadoul" rămăsese la o fermă din oraşul situat în nordul statului Mali.
Însă, la peste o lună de la eveniment, surse citate de revista franceză Valeurs Actuelles au anunţat că animalul a fost furat, a fost sacrificat şi consumat de localnici. De teama autorităţilor, autorul furtului ar fi fugit în localitatea Ambra, situată în apropierea frontierei dintre Mali şi Mauritania.
Informaţia a fost transmisă Palatului Élysée prin intermediul unor surse militare.
Franţa a intervenit militar, în