Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a început să arate, în sfârşit, ca o unitate spitaliceasă din secolul 21. Prima jumătate a unităţii sanitare a fost modernizată, iar astăzi a fost inaugurată în prezenţa oficialităţilor judeţene.
Astăzi, constructorii au dat în folosinţă primul tronson renovat şi modernizat al unităţii sanitare, la eveniment participând şi conducerea Cosniliului Judeţean (CJ) Vaslui. Noile saloane din aripa mică, aşa cum mai este cunoscută această parte a clădirii, sunt dotate cu baie proprie, mobilier nou, console medicale cu iluminta individual, sistem de avertizare soră-bolnav şi fluide medicale. În acelaşi timp, Pacienţii vor beneficia de investigaţii şi tratament efectuate cu aparatură modernă, pe 112 echipamente medicale noi cu care au fost dotate mai multe compartimente.
„Nu pot să spun decât că sunt extrem de fericită. În sfârşit putem să ne lăudăm că vom lucra în condiţii decente şi moderne, iar pacienţii vor beneficia de condiţii de cazare exact ca în spitalele din Europa. Până acum, pentru noi a fost doar un vis, un vis care astăzi (n.r.-ieri) a devenit realitate“, a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui.
Termen limită, iulie 2014
Odată cu finalizarea acestor lucrări, proiectul de reabilitare, modernizare şi echipare a spitalului este realizat în proporţie de 45%, termenul limită de încheiere al lucrărilor fiind preconizat pentru luna iulie 2014. Singura problemă ar fi partea de cofinanţare pe care ar trebui să o suporte CJ Vaslui şi care, momentan, nu există.
„Ceea e putem remarca este aducerea spitalului vasluian în secolul 21. Clădirea a suferit o transformare uluitoare, iar noi vom face tot posibilul ca proiectul să continuie. Fonduri nu sunt niciodată, însă vom face eforturi pentru a găsi bani pentru cofinanţare“, a spus şi Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui.
P