„Weekendul acesta a fost iarăşi memorabil pentru că am avut ocazia să asist la primul concert de muzică clasică (primul dintr-o serie de cinci care se vor derula până în luna iunie în onoarea alegerii noului Papă, Francesco) care a avut loc în Basilica St. Antonio, o biserică foarte frumoasă şi importantă, aproape de casa mea. Este prima dată când iau parte la un concert de muzică clasică susţinut într-o biserică, unde acustica este de nedescris. Am ascultat un concert din muzica sacră de Vincenzo Bellini interpretat de Corul şi orchestra ERSU al Conservatorului din Mesina. Biserica a fost plină iar concertul a durat o oră, dar a meritat fiecare secundă. Abia aştept pe cel de-al doilea de săptămâna aceasta!”.
Despre activităţile derulate de Anamaria Cătănoiu, în calitate de asistent Grundvig, în Messina, Sicilia, puteţi citi accesând http://www.potpourri.ro/potpourri-si-a-cincea-saptamana-in-sicilia.html
Începând de sâmbătă, ea va transmite săptămânal, prin intermediul cotidianului nostru, tot ce trebuie să ştie un tânăr care doreşte să obţină granturi sau să acceseze diferite burse în Europa, în
„Weekendul acesta a fost iarăşi memorabil pentru că am avut ocazia să asist la primul concert de muzică clasică (primul dintr-o serie de cinci care se vor derula până în luna iunie în onoarea alegerii noului Papă, Francesco) care a avut loc în Basilica St. Antonio, o biserică foarte frumoasă şi importantă, aproape de casa mea. Este prima dată când iau parte la un concert de muzică clasică susţinut într-o biserică, unde acustica este de nedescris. Am ascultat un concert din muzica sacră de Vincenzo Bellini interpretat de Corul şi orchestra ERSU al Conservatorului din Mesina. Biserica a fost plină iar concertul a durat o oră, dar a meritat fiecare secundă. Abia aştept pe cel de-al doilea de săptămâna aceasta!”.
Despre activită