Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile „faţă în faţă” cu posibilii „clienţi”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 8 aprilie 2013 ·

La Târgul Liceelor, fiecare unitate şcolară şi-a prezentat oferta cât mai atractiv. Pentru prima dată, evenimentul a fost organizat şi cu Universitatea Transilvania, care a venit şi a arătat elevilor ce pot face mai apoi, ca o continuare firească a liceului

Secretul unei cine festive stă şi în modul în care este aranjată masa. O spun liceenii de la Colegiul Economic. Astfel

şi-a prezentat Instituţia de învăţământ oferta educaţională pentru următorul an şcolar, la Târgul liceelor, de la Aula Universităţii, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Sute de elevi din şcolile generale au venit pentru a vedea ce oferă fiecare liceu. Pentru acest moment, fiecare unitate s-a pregătit aşa cum a ştiut mai bine. „Sunt farfuriile suport, tacâmurile stau totdeauna cu tăişul spre farfurie, pentru desert avem furculiţele, paharele în funcţie de băutură - pentru ţuică, cel mic, pentru apă cel mijlociu, pentru vin alb – cel mai mare puţin, iar pentru vin roşu, ultimul pahar. Secretul unei mese reuşite stă şi în aranjamentul ei”, dă asigurări un elev al Colegiului Economic „Andrei Bârseanu”.

Colegiul de Transporturi, în schimb, şi-a prezentat oferta educaţională prin machete. „Avem pentru prezentarea partea de CFR, partea de transporturi feroviare - este doar simbolul transportului feroviar. Pentru partea de auto avem maşinuţele”, a explicat prof. Cornelia Dobru, director adjunct Colegiul Tehnic Transporturi Braşov.

„În total sunt 40 de unităţi din tot judeţul prezente la Aula Universităţii. Noi încercăm să-i informăm pe părinţi asupra tuturor liceelor şi asupra ofertelor educaţionale oferite de aceste licee”, a declarat prof. Victor Vijoli, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

Reprezentanţii IŞJ au revenit cu sfatul pentru elevi de a completa cât mai multe opţiuni la admiterea computerizată l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 5 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 2 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 4 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/4°
Constanta
acum

vin.

0°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°
lun.

-0°/4°