Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenomenul abandonului şcolar, în atenţia femeilor social-democrate

Publicat in Magazin Salajean, luni 8 aprilie 2013 ·

Femeile social-democrate sălăjence au participat, în perioada 6-7 aprilie, la Alba Iulia, la simpozionul “Abandonul şcolar o fractură în educarea copilului”. La eveniment au mai luat parte cadre didactice, specialisti de la nivelul inspectoratelor şcolare, reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi şamd. Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în prezenţa ministrului Mediului, Rovana Plumb, preşedinta femeilor social-democrate şi a ministrului delegat Doina Pana, vicepreşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate.

Scopul urmărit prin această întrunire a fost analiza mai aprofundată a cauzelor şi consecinţelor abandonului şcolar, nivelul acestui fenomen în şcolile din judeţele participante la simpozion, modalităţi şi soluţii de prevenire şi diminuare a abandonului în rândul elevilor. În România, abandonul şcolar este în creştere, situaţie confirmată şi de Raportul Comisiei Europene care a analizat fenomenul în 32 de ţări europene. În acest raport, ţara noastră ocupă ultimul loc din Europa privind rata abandonului şcolar. Printre cauzele principale ale fenomenului analizat se detaşează cele privind situaţia materială precară a familiilor, nivelul de sărăcie, retragerea copilului de la şcoală şi folosirea lui la muncă. Din dezbateri a rezultat faptul ca un rol negativ l-au avut politicile dezastruoase duse de guvernarea precedentă prin care învăţământul a devenit un câmp experimental falimentar, ale căror consecinţe s-au răsfrânt în mod negativ asupra calităţii învăţământului, asupra elevilor şi cadrelor didactice.

În Sălaj, potrivit Inspectoratului şcolar Judeţean, aproape 350 de elevi au abandonat şcoala în anul de învăţământ 2011 – 2012, majoritatea unităţilor unde aceştia erau înscrişi fiind din mediul rural. Astfel, cei mai mulţi elevi, şi anume 50, care au renunţat la şcoală au fost înregistraţi la Liceul Tehnologic Nuşfalău, pe lista abandonului

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 20 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 15 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°