Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VRANCEA. Cum e să locuieşti în Vrancea, judeţul cu al şaptelea cel mai scăzut nivel de trai din România

Publicat in Gandul, luni 8 aprilie 2013 ·

Al şaptelea cel mai scăzut nivel de trai din România se înregistrează în judeţul Vrancea, poziţionat pe locul 36 în clasamentul realizat de gândul.

Locuitorii acestei regiuni sunt unii dintre românii cu cea mai mare durată de viaţă, dar mai puţin de jumătate dintre gospodăriilor lor dispun de instalaţii de canalizare. Locuitorii din Vrancea obţin al şaselea cel mai mic salariu mediu net din România, dar nu întâmpină probleme majore atunci când vine vorba despre găsirea unui nou loc de muncă. Se estimează, de asemenea, că în 2013 contribuţia populaţiei acestui judeţ la economia locală va fi una dintre cele mai scăzute la nivel naţional.

Locuitorii din Vrancea trăiesc mai mult decât majoritatea românilor, având în vedere că în rândul lor se înregistrează a şasea cea mai ridicată speranţă de viaţă la nivel naţional. Locuitorii acestei regiuni sunt depăşiţi la acest capitol doar de către cei din Bucureşti, Vâlcea, Cluj, Braşov şi Suceava. Vrâncenii au o durată medie de viaţă de 74,2 ani, mai scăzută cu un an şi jumătate decât cea a bucureştenilor, dar cu aproape patru ani mai mare decât cea a persoanelor din Satu Mare - judeţul unde întâlneşti românii care trăiesc, în medie, cel mai puţin.

Angajaţii companiilor din Vrancea se numără printre cei mai prost plătiţi din ţară. Ei câştigau la finalul anului trecut al şaselea cel mai scăzut salariu mediu net din România, de 1.098 de lei, reuşind să îi depăşească doar pe angajaţii din Maramureş, Vaslui, Botoşani, Suceava şi Harghita. Sumele primite de aceştia din partea angajatorilor erau, de asemenea, cu 1.054 lei mai mici decât cele obţinute de bucureşteni - cei mai bine plătiţi salariaţi din ţara noastră.

(Click pentru a mări)

FOTO: gândul.info

Una dintre cele mai importante companii care contribuie la dezvoltarea economiei locală este Vrancart SA, un producător de carton. Potri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 29 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 39 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 44 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 32 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°