Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Margaret Thatcher, “Doamna de fier”, a murit

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 8 aprilie 2013 ·

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral, informează BBC. Baroneasa Thatcher avea 87 de ani şi a suferit un atac cerebral luni dimineaţă, a declarat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell. Fostul premier conservator Margaret Thatcher, care a decedat luni la vârsta de 87 de ani, va rămâne pentru totdeauna “Doamna de Fier” care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent şi a restabilit prestigiul internaţional al ţării, relatează AFP.

Privirea sa pătrunzătoare simboliza o tărie de caracter remarcabilă. Cea mai bună descriere a fost făcută chiar de ea însăşi. “Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau eu să fac”. Acest refuz al compromisului, în serviciul unor principii profund ancorate – conservatorism social, liberalism economic, ideea grandorii ţării sale -, nu s-a dezminţit nicio clipă în cei 11 ani de guvernare (1979-1990).

Aceste convingeri s-au născut din educaţia strictă primită de la un tată metodist de tânăra Margaret Hilda Roberts, născută la 13 octombrie 1925, la Grantham (centrul Angliei). Devenită avocat după căsătorie, în 1951, ea li s-a alăturat conservatorilor, iar în 1959 a intrat în Camera Comunelor ca deputat de Finchley. Între 1970 şi 1974 ea a fost ministru al Educaţiei. În 1975, Margaret Thatcher preia conducerea partidului conservator şi patru ani mai târziu îi învinge pe laburişti. Ea devine prima femeie premier a ţării, instalându-se la Downing Street numărul 10 până la 22 noiembrie 1990, o guvernare-record pentru secolul XX. Pentru relansarea unei economii care a făcut din Marea Britanie “bolnavul Europei”, ea a privatizat în mod excesiv, a scăzut impozitele şi cheltuielile publice şi a redus la tăcere sindicatele.

Dar pragul de trei milioane de şomeri a fost depăşit, iar grevele minerilor de la începutul anilor ‘80 s-au lovit de intr

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 50 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°