Şeful comuniştilor moldoveni s-a arătat indignat de faptul că fiul său, Oleg Voronin, a fost premiat drept cel mai bun businessman, în cadrul galei „10 pentru Moldova“, organizate de Publika TV, unde Vladimir Voronin a fost desemnat drept cel mai bun politician.
„Vreau să-mi exprim nemulţumirea faţă de acţiunile de ieri ale postului Publika, un post cu caracter corupt. Acordarea titlului e o acţiune îndreptată împotriva mea, împotriva partidului. Fiul meu nu a câştigat anul trecut niciun leu în Moldova. Şi el e numit cel mai bun businessman al anului?! Asta în timp ce tatăl său e nominalizat politicianul anului?! Ştiu cine stă în spatele vostru”, s-a adresat reprezentanţilor Publika TV Vladimir Voronin, potrivit Unimedia.
Liderul PCRM s-a arătat revoltat şi de premierea altor persoane. „Pe Sofia Rotaru, în afara petrecerilor corporative, n-am văzut-o în Moldova. V-aţi bătut joc, v-aţi şters picioarele de artiştii noştri“, a tunat Voronin. N-au scăpat de critici nici Cristina Iovu şi Nicolae Juravschi, câştigători la categoria „Cel mai bun sportiv“. Halterofila Cristina Iovu, care n-a revenit după antrenamentele din Azerbaidjan, a fost numită de şeful comuniştilor „trădătoare“. „Dacă ati dorit să vă discreditaţi, nimic mai bun nu aţi putut alcătui“, a spus Voronin, citat de Unimedia.
Postul Publika TV a organizat ieri în premieră Gala „Zece pentru Moldova“. Câştigătorii au fost desemnaţi în cadrul unui sondaj unui sondaj naţional efectuat de IMAS Chişinău pe un eşantion de 1.100 de persoane, în 75 de localităţi.
Publika TV nu a comentat deocamdată declaraţia liderului PCRM.